Câteva instituții de învățământ din municipiul Chișinău vor fi optimizate

  • 10 Iulie 2017 11:06
Câteva instituții de învățământ din municipiul Chișinău vor fi optimizate

Câteva instituții de învățământ din municipiul Chișinău urmează să fie optimizate, prin comasare sau prin transferarea elevilor și profesorilor în alte școli, a anunțat șeful interimar al  Direcției Educație, Alexandru Fleaș, la ședința operativă de la Primărie. 

El a precizat că în majoritatea cazurilor este vorba de școlile care au funcționat în clădirile unor foste grădinițe. Scopul acestor optimizări este de a redeschide grupe noi de grădinițe, în condițiile în care numărul elevilor este în descreștere. ”De exemplu, gimnaziul nr.8 are o capacitate de circa 500 de copii, iar acolo învață doar 80 de elevi”, a afirmat șeful interimar al Direcției Educație, Alexandru Fleaș. 

Pe lista instituțiilor care urmează a fi reorganizate este gimnaziul nr.45, din Ciorescu care urmează a fi reorganizat cu liceul „Nicolae Bălcescu”. Gimnaziul nr.8 din sectorul Râșcani ar putea fi reorganizat cu liceele „Natalia Gheorghiu” sau „Matei Basarab”, elevii gimnaziului „Ion Luca Caragiale” vor fi transferați la liceului „Lucian Blaga”, Gimnaziul 86 din Capitală va fi comasat cu o altă instituție, deoarece școala are o capacitate de 800 de locuri, însă acolo studiază în prezent aproximativ 100 de elevi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,85
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:3,6 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău