Câte persoane cu dizabilități din Republica Moldova sunt angajate
-
09 Decembrie 2015 15:41
Din cele peste 180 de mii de persoane cu dizabilități din Republica Moldova, numai 10% au acces la piața muncii.
Totodată, accesul la servicii publice este limitat de infrastructura inadaptată, doar 4 la sută din clădirile în care se află instituții de stat fiind potrivite pentru persoanele cu dizabilități. La Chișinău a fost lansat un raport de alternativă, realizat de 25 de organizații non-guvernamentale, despre implementarea în Republica Moldova a Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
Xenia Siminciuc este o persoană slab-văzătoare care își poate folosi numai 8 la sută din vedere. Lucrează la Oficiul ONU pentru Drepturile Omului și are 3 facultăți absolvite. Dar este, mai degrabă, o excepție în rândul persoanelor cu dizabilități de vedere din Republica Moldova, care deseori sunt limitate în accesul la educație, dar și la alte servicii publice. Xenia Siminciuc spune că a reușit numai datorită părinților săi care au decis ca ea să învețe la o școală comunitară, nu la una specială.
”Părinții mei au fost printre primii luptători, atunci când nici nu exista expresia ”educație incluzivă” în Republica Moldova, pentru că eu am început studiile într-o școală medie, de cultură generală în 1991. S-a pus foarte mult accentul pe memoria mea auditivă și pe niște profesori care au fost oameni, în primul rând, și care au înțeles că poate ieși ceva din mine. Când vedeam că unii colegi de-ai mei care au vedere perfectă învață atât de bine, asta a fost o stimulare și o motivație personală să demonstrez că eu pot” a declarat Xenia Siminciuc.
Directorul Asociației ”Motivație”, Igor Mereacre, se deplasează în scaunul cu rotile. Drumurile, instituțiile și transportul public sunt, practic, inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, deși există legi care prevăd expres adaptarea lor pentru nevoile persoanelor cu deficiențe, afirmă Igor Mereacre.
”De mai mulți ani nu se schimbă situația, practic, deloc. În normativele în construcții sunt expres indicate condițiile care trebuie să fie respectate, însă nu este un mecanism de evaluare și tragere la răspundere. Persoanele cu dizabilități locomotorii ar putea aduce un folos statului, implicându-se în viața socială, inclusiv, prin angajarea în câmpul muncii” a declarat Igor Mereacre.
Republica Moldova are multe restanțe la capitolul respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, de la limitarea libertății de mișcare, a accesului la educație, până la încălcarea drepturilor politice, a subliniat Vitalie Meșter, directorul Centrului de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități, una dintre organizațiile non-guvernamentale – autoare ale raportului de alternativă al societății civile.
”Până în prezent, persoanele declarate incapabile nu au dreptul la vot. Vorbim de dreptul de capacitate juridică a persoanelor cu dizabilități, circa 250 de persoane sunt declarate incapabile anual, ceea ce este interzis de Convenție. Mai sunt încălcate dreptul la muncă, la educație, la sănătate” a declarat Vitalie Meșter.
În Republica Moldova sunt înregistrate 184 de mii de persoane cu dizabilități, ceea ce reprezintă 5 la sută din întreaga populație. 14 mii dintre acestea sunt copii.