Câștig de cauză al Consiliului Audiovizualului față de NTV Moldova pentru subiecte ce au precedat invazia militară a Rusiei asupra Ucrainei
-
04 Martie 15:10
Curtea de Apel Chișinău a menținut ca legală decizia Consiliului Audiovizualului din 11 martie 2022, prin care Telesistem TV SRL, fondatoarea serviciului de televiziune NTV Moldova, a fost sancționată cu două amenzi în sumă de 20 000 de lei pentru prezentare unilaterală a informației, lipsă de imparțialitate și echilibru a opiniilor în știri, potrivit unui comunicat al Consiliului Audiovizualului.
Pe 21 și 22 februarie 2022, NTV Moldova a retransmis programul „Сегодня” din Federația Rusă, unde au fost difuzate mai multe subiecte legate de criza de securitate din regiune, discursul președintelui rus despre motivele recunoașterii independenței regiunilor separatiste din Estul Ucrainei și declarațiile mai multor deputați ruși.
În primul subiect din 21 februarie nu a fost asigurat echilibrul de opinii, fiind prezentată unilateral ședința Consiliului Suprem de Securitate din Federația Rusă, în care președintele rus a anunțat decizia față de cele două regiuni: „Мы не говорим о вхождении ЛНР-ДНР в состав РФ, обсуждаем независимость.” „Главы ДНР и ЛНР, Пушилин и Пасечник обратились к Путину с просьбой признать независимость своих республик. Пасечник: Признание Россией ЛНР позволит избежать массовой гибели жителей республики, 300 тысяч из которых – граждане России”. Unele enunțuri a lui Putin s-au dublat pe burtieră: „Киевские власти дважды провели карательные операции на Донбассе, сейчас обострение происходит в третий раз”. S-a mai afirmat că Federația Rusă a făcut uz de mai multe metode pentru reglementarea conflictului din estul Ucrainei, în timp ce Kievul ar fi „sabotat” soluționarea pașnică a acestuia.
Comentariile din studio au reafirmat constatările lui Putin despre faptul că procesul de negocieri ar fi ajuns în impas și că intrarea Ucrainei în NATO ar amplifica pericolele pentru Federația Rusă.
Al doilea subiect a redat integral, în orele de maximă audiență, discursul lui Vladimir Putin. Acesta s-a referit la necesitatea recunoașterii republicilor separatiste din estul Ucrainei, făcând și o retrospectivă istorică. În timp ce cuvântarea abunda de amenințări și acuzații grave în adresa autorităților ucrainene și a reprezentanților statelor occidentale, postul nu a intervenit sub nicio formă pentru a echilibra declarațiile cu alte opinii. În discurs, Putin a contestat existența statului Ucraina, catalogându-l drept „artificial, fondat de bolșevici” și a făcut afirmații despre corupția elitelor din țara vecină și despre societatea și guvernarea ucraineană: „Не удивительно что украинское общество столкнулось с ростом крайнего национализма, который быстро приобрёл форму агрессивной русофобии и неонацизма.”„Радикалы, захватившие власть, организовали преследования, настоящий террор, в отношении тех, кто выступал против антиконституционных действий.”
În programul de pe 22 februarie 2022 au fost difuzate 9 subiecte despre recunoașterea independenței regiunilor separatiste, fiind date și fragmente din discursul din ziua precedentă a liderului rus: „Россия сделала всё для сохранения территориальной целостности Украины”.
Comentariile prezentatorului au susținut, și de această dată, afirmațiile Kremlinului: „Нежелание Киева выполнять Минские договорённости и урегулировать конфликт в Донбассе только свидетельствуют об агрессивном настрое Украины и её союзников”.
În alte subiecte a fost reflectată ratificarea acordurilor de către deputații Dumei de Stat vizavi de Donețk și Lugansk, toți având o singură poziție: „Это решение… наверное, единственное правильное в той ситуации, когда весь мир стоял на пороге войны.”
Au fost prezentate și declarațiile președintelui Ucrainei și ale liderilor altor state, cărora, însă, li s-a acordat puțin timp, argumentele fiind prezentate superficial, ceea ce a făcut dificilă înțelegerea de către spectatori a răspunsului la acuzațiile aduse.
Lipsa de imparțialitate și de echilibru s-a atestat și în unele buletine locale de știri.
Amintim că, pe 10 februarie 2023, prima instanță a acordat câștig de cauză CA pe acest caz.