Castelul Bánffy din Răscruci, premiat cu cel mai prestigios titlu european pentru patrimoniu

  • 28 Mai 19:40
Castelul Bánffy din Răscruci, premiat cu cel mai prestigios titlu european pentru patrimoniu

Restaurarea castelului din județul Cluj a fost realizată cu un respect profund față de valoarea istorică și autenticitatea monumentului, reușind în același timp să îi ofere o nouă viață și o funcțiune contemporană.

Proiectul a fost recompensat la categoria Conservare și Reutilizare Adaptivă, transmite radioromania.

Restaurarea castelului din județul Cluj a fost realizată cu un respect profund față de valoarea istorică și autenticitatea monumentului, reușind în același timp să îi ofere o nouă viață și o funcțiune contemporană.

În prezent, castelul funcționează ca un centru cultural deschis publicului, dedicat evenimentelor, educației, cercetării și dialogului cultural.

Finanțare record pentru restaurare

Potrivit Consiliului Județean Cluj, proiectul a fost finanțat prin accesarea a aproximativ 4 milioane de euro din fonduri europene, la care s-au adăugat circa 7,5 milioane de euro din bugetul județului.

Valoarea totală a investiției se ridică astfel la peste 11,5 milioane de euro.

Castelul Bánffy din Răscruci face parte din ansamblul arhitectural Bánffy de la Bonțida și a fost construit în stil neoclasic eclectic.

În trecut, imobilul a servit ca reședință de vară a familiei nobiliare Bánffy.

Un adevărat muzeu viu

Monumentul impresionează prin bogăția elementelor artistice originale: tâmplării fine, ornamentică elaborată, finisaje din lemn și lemn pictat, mobilier de epocă, șemineu, sobe de teracotă, vitralii și inscripții istorice. Toate acestea transformă castelul într-un important punct de atracție pe harta turismului cultural din Transilvania.

La etaj se află o bibliotecă/mediatecă, o sală multifuncțională pentru evenimente culturale, o sală de curs, un birou de cercetare, unul administrativ și grupuri sanitare. Subsolul a fost amenajat ca spațiu expozițional.

O atracție în sine este și parcul castelului, care include un lac cu ponton de lemn, o fântână arteziană și o suprafață generoasă de spațiu verde.

Câștigătorii Premiilor Europa Nostra 2026 vor fi celebrați joi, 29 mai 2026, în cadrul unei gale solemne care va avea loc la Teatrul Municipal din Nicosia, Cipru.

Acest premiu reprezintă o recunoaștere majoră atât pentru eforturile de conservare ale Consiliului Județean Cluj, cât și pentru valoarea excepțională a patrimoniului transilvănean.

Castelul Bánffy din Răscruci devine astfel un model de succes de restaurare și punere în valoare a moștenirii istorice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
30,33
Cer fragmentat
Umiditate:41 %
Vint:1,68 m/s
Tue
24
Wed
23
Thu
23
Fri
21
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău