Potrivit pct. 3 din Regulament, obiect al impunerii constituie:

• venitul sub formă monetară și/sau nemonetară îndreptat spre achitare în folosul acestora sub formă de salarii (inclusiv primele și facilitățile), exceptând scutirile și deducerile la care au dreptul salariații, precum și venitul îndreptat spre achitare sub formă de alte surse de venit impozabile, indicate la art.18 din Codul fiscal;
• pentru persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care prestează servicii și/sau efectuează lucrări – venitul în formă monetară și/sau nemonetară îndreptat spre achitare de către angajator în folosul acestora pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor în baza convențiilor civile, precum și facilitățile acordate, exceptînd deducerile la care au dreptul acestea;
• pentru persoanele fizice care exercită activități necalificate cu caracter ocazional (zilieri) – remunerația îndreptată spre achitare în folosul acestora pentru prestarea activității necalificate cu caracter ocazional, precum și facilitățile impozabile acordate;
• pentru studenții stagiari și/sau elevii în cadrul învățământului dual – remunerația lunară de formare profesională achitată în temeiul contractului de formare profesională în învățământul dual, precum și facilitățile impozabile acordate.

Concomitent, în temeiul art. 12 pct. 4) din Codul fiscal, în venitul impozabil se include venitul brut, inclusiv facilitățile acordate de angajator, obținute de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepția deducerilor și scutirilor aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislației fiscale, scrie sursa citată. Tipurile facilităților impozabile acordate de către angajator sunt stabilite la art.19 din Codul fiscal.

Prin urmare, valoarea facilității impozabile acordate de către patron urmează a fi inclusă în componența veniturilor salariale în mărime efectivă acordată, ținând cont de valoarea care nu constituie facilitate fiscală prin prisma art.19 din Codul fiscal.