Capitalizarea bursieră a Apple se apropie de 3.000 de miliarde de dolari, valoare echivalentă cu a cincea mare economie a lumii, Marea Britanie

  • 09 Decembrie 2021 19:05
Capitalizarea bursieră a Apple se apropie de 3.000 de miliarde de dolari, valoare echivalentă cu a cincea mare economie a lumii, Marea Britanie

Capitalizarea bursieră a Apple se apropie de 3.000 de miliarde de dolari, valoare echivalentă cu a cincea mare economie a lumii, Marea Britanie, la aproximativ un an de când a depășit pragul de 2.000 de miliarde de dolari, scrie news.ro.

Acțiunile Apple au crescut miercuri cu 1,6%, la 174 de dolari pe unitate. Pentru a atinge o capitalizare de 3.000 de miliarde de dolari acțiunile Apple ar trebui să fie tranzacționate la 182,85 dolari pe unitate.

Titlurile Apple au crescut cu circa 30% în acest an, după un avans de 80% în 2020. Prin comparație, indicele american the S&P 500 a crescut cu 25% în aceeași perioadă, notează sursa citată.

Capitalizarea altor companii de peste 1.000 de miliarde de dolari, Microsoft, Amazon, Alphabet și Tesla, au avansat cu 10%-70%.

”Apple nu pare să fie imună la fluctuațiile forțelor economice doar datorită brandului său puternic.  Și portofoliul său de produse noi este destul de solid”, a declarat Susannah Streeter, analist senior pentru piețe și investiții la firma Hargreaves Lansdown.

Apple a ajuns la o evaluare de 1.000 de miliarde de dolari în 2018 și doi ani mai târziu și-a dublat valoarea.

Acțiunile Apple au depășit deja cu 4 dolari ținta prețului median a analiștilor, majoritatea acestora recomandând cumpărarea acestora.

Apple a pierdut temporar în acest an titlul de cea mai valoroasă companie din lume, în favoarea Microsoft, după comentarii ale directorului general Tim Cook referitoare la problemele din lanțurile de aprovizionare și la dificultățile de a procura semiconductori și componente pentru fabricarea smartphone-urilor și laptopturilor.

Microsoft mai are nevoie de circa 500 de miliarde de dolari pentru a ajunge la o capitalizare de 3.000 de miliarde de dolari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
11,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:5,66 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău