CANNES 2018 | Arabia Saudită va participa în premieră la reputatul festival internațional de film

  • 10 Aprilie 2018 16:59
CANNES 2018 | Arabia Saudită va participa în premieră la reputatul festival internațional de film

Arabia Saudită va fi prezentă pentru prima dată anul acesta la Festivalul de la Cannes, au anunțat organizatorii reputatului eveniment cinematografic, care au precizat că această țară va avea propriul pavilion, unde se vor desfășura întâlniri între profesioniști din domeniu și va fi prezentată o selecție de scurtmetraje, relatează EFE.

Potrivit organizatorilor, la pavilionul saudit vor avea loc întâlniri cu cineaști din această țară și mese rotunde cu reprezentanți ai industriei cinematografice.

Ministrul saudit al culturii și informației, Awad Al Awad, a declarat la Paris că prezența țării sale la acest festival se încadrează în strategia țării sale de a dezvolta o industrie "dinamică și sustenabilă", care să includă Arabia Saudită în comunitatea cinematografică internațională.

Arabia Saudită a lansat în 2017 o serie de reforme sociale promovate de prințul moștenitor, Mohammad bin Salman, care implică acordarea unor drepturi femeilor și impulsionarea activităților de divertisment.

Participarea la Cannes a fost anunțată cu prilejul vizitei la Paris a prințului moștenitor, care a avut luni o întâlnire privată la Muzeul Luvru cu președintele francez, Emmanuel Macron,.

Cinematografele erau interzise în acest regat ultraconservator de peste patru decenii, dar Ministerul Culturii a aprobat la 1 martie o reglementare care va permite redeschiderea sălilor de cinema.

Festivalul de la Cannes, al cărui juriu va fi condus anul acesta de actrița australiană Cate Blanchett, se va desfășura anul acesta în perioada 8 - 19 mai. Selecția oficială, la această a 71-a ediție a festivalului, va fi anunțată joi, 12 aprilie. 

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău