Candidaturile a patru ambasadori ai Republicii Moldova, avizate de Comisia politică externă

  • 23 Decembrie 2025 12:48
Candidaturile a patru ambasadori ai Republicii Moldova, avizate de Comisia politică externă Sursa foto: multimedia.parlament

Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a aprobat, în ședința de astăzi, avizele consultative pozitive pentru candidaturile agreate a patru ambasadori ai Republicii Moldova.

Astfel, Mihai Mîțu urmează să fie desemnat Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România, Victor Chirilă – în Ucraina, Petru Frunze – în Republica Populară Chineză, iar Lorina Bălteanu – în Republica Franceză.

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a menționat că la stabilirea noii garnituri de ambasadori au fost aplicate criterii riguroase de profesionalism, competență și experiență relevantă.

„Propunerile reflectă angajamentul nostru pentru o reprezentare eficientă și credibilă a Republicii Moldova în relațiile externe. Candidații propuși dispun de expertiza necesară pentru a promova interesele țării noastre în contexte bilaterale și multilaterale complexe”, a declarat Mihai Popșoi.

Mihai Mîțu este diplomat de carieră, cu o experiență de peste 20 de ani în serviciul diplomatic al Republicii Moldova. A activat în cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe, precum și în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Suedia, Statele Unite ale Americii și România, ocupând funcții în domeniul protocolului diplomatic, relațiilor consulare și reprezentării externe. Din anul 2022 exercită funcția de Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe, contribuind la consolidarea capacităților instituționale, modernizarea managementului intern și digitalizarea serviciilor consulare. De asemenea, a coordonat procesul de organizare a Summitului Comunității Politice Europene, desfășurat în Republica Moldova în anul 2023.

Victor Chirilă este diplomat de carieră, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul politicii externe. În prezent, își încheie mandatul de Ambasador al Republicii Moldova în România. De-a lungul carierei sale, a deținut funcții de conducere și expertiză în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a fost consilier principal de stat pentru politică externă în Guvernul Republicii Moldova și consilier pentru afaceri politice în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. Totodată, a activat în cadrul proiectelor internaționale implementate de Uniunea Europeană, Banca Mondială și UNHCR.

Petru Frunze este jurist și om politic, cu o experiență de peste 15 ani în administrația publică locală și centrală, precum și în activitatea legislativă. A exercitat mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. A deținut funcții de conducere în administrația publică locală, inclusiv în calitate de președinte al Asociației Primarilor din raionul Ialoveni și vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova. În plan parlamentar, a fost președinte al Grupului de prietenie Moldova–România și copreședinte al Comisiei comune pentru integrare europeană.

Lorina Bălteanu este o personalitate cunoscută în domeniul cultural și artistic, cu experiență în cooperarea internațională, diplomație culturală și gestionarea programelor. Stabilită la Paris, coordonează proiecte culturale cu impact internațional, colaborând cu instituții franceze și europene. Anterior, a fost directoare a grupului de presă Medialog din Chișinău și directoare fondatoare a Fundației Soros Moldova, unde a coordonat programe în domeniile educației, culturii și mass-media.

Cei patru ambasadori agreați își vor putea începe activitatea după parcurgerea tuturor procedurilor legale, inclusiv numirea în funcție prin hotărâre de Guvern și decret prezidențial. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
30,52
Cer senin
Umiditate:43 %
Vint:0,45 m/s
Mon
28
Tue
29
Wed
27
Thu
26
Fri
22
Arhivă Radio Chișinău