Canalul Mânecii: Numărul de migranți naufragiați și preluați de Franța s-a triplat în 2021

  • 10 Ianuarie 2022 17:11
Canalul Mânecii: Numărul de migranți naufragiați și preluați de Franța s-a triplat în 2021

Numărul de migranți naufragiați care au fost salvați în largul coastelor portului Calais (nord) și preluați de Franța s-a triplat în 2021, un an record de încercări de traversări ilegale ale Canalului Mânecii spre Marea Britanie, a anunțat luni Oficiul francez pentru imigrație și integrare (Ofii), citat de France Presse, potrivit Agerpres.

"Numărul de persoane naufragiate în largul Calais și puse la adăpost a fost de 1.002 în 2021", față de 341 în 2020, o creștere de 194%, a anunțat Ofii.

La sfârșitul lunii noiembrie, 27 de migranți care au încercat să ajungă pe coasta Angliei la bordul unei ambarcațiuni improvizate au fost uciși în cel mai letal naufragiu pe această cale maritimă, stârnind un val de emoție, precum și tensiuni reînnoite între Londra și Paris în dosarul migrației.

Doar doi migranți au supraviețuit în timpul acestei tragedii și fac parte dintre cei în jur de o mie preluați anul trecut.

Acest sprijin reprezintă "un efort financiar ce continuă să crească", a declarat directorul general al Ofii, Didier Leschi.

În plus, numărul persoanelor care trăiesc în tabere improvizate pe coasta de nord în speranța de a trece în Marea Britanie și care au fost "adăpostite și îndrumate în dispozitivul național de primire a fost de 31.103" anul trecut, în creștere cu 239% față de 2020 (9.172), potrivit aceleiași surse.

Dintre acești exilați, ponderea persoanelor care vin împreună cu familia sau a celor "vulnerabile" s-a dublat, de la 1.158 la 2.273.

În total, subliniază Ofii, au fost oferite 9.779 de locuri de cazare și 6.950 de persoane au fost găzduite în 2021.

Asociațiile care vin în ajutorul migranților acuză cu regularitate autoritățile franceze că duc o politică de descurajare pe litoral. Mai mulți militanți au intrat în greva foamei între octombrie și mijlocul lunii noiembrie 2020 pentru a cere un moratoriu asupra desființării aproape zilnice a taberelor și a denunța tratamentul "inuman" rezervat exilaților.

În schimb Didier Leschi, care conduce din octombrie o misiune de mediere la Calais în numele guvernului, a declarat că "neluarea în considerare a eforturilor statului în preluarea" migranților naufragiați și "situația complexă din Calais înseamnă a participa la isterizarea dezbaterilor pe tema imigrației". 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,54 m/s
Sat
19
Sun
20
Mon
21
Tue
21
Wed
20
Arhivă Radio Chișinău