Campionatul Mondial de fotbal 2022. Naționala țării gazdă pierde al doilea meci din grupe și este ca și eliminată din competiție

  • 25 Noiembrie 2022 17:15
Campionatul Mondial de fotbal 2022. Naționala țării gazdă pierde al doilea meci din grupe și este ca și eliminată din competiție

Naționalele din Qatar și Senegal s-au întâlnit într--o partidă din grupa A a Campionatului Mondial de fotbal.

După eșecul cu 0-2 din partida de debut a competiției, Qatar, țara gazdă a Campionatului Mondial, a părăsit terenul învinsă și în al doilea meci disputat la întrecerea mondială.

În minutul 41, atacantul senegalez Dia a profitat de o mare eroare a lui Khoukhi, care a luftat pe linia de șase metri.

Africanii și-au dublat avantajul imediat după pauză, în minutul 49, atunci când Famara Diedhiou a marcat cu capul, din interiorul careului, după un corner executat de pe partea dreaptă.

Gazdele au redus din diferență în minutul 78. Mohammed Muntari, abia intrat pe teren, a marcat cu o puternică lovitură de cap, expediată din interiorul careului, după o centrare de pe dreapta, perfect realizată de către Ismaeel Mohammad.

Senegalezii au refăcut diferența de două goluri în minutul 84, atunci când reușita lui Bamba Dieng a consfințit rezultatul final de 3-1 pentru africani.

Naționala din Qatar nu a reușit să acumuleze niciun punct din două partide, fiind practic eliminată din competiția în care mai are de jucat împotriva Olandei.

Selecționata din Camerun, care debutase cu un eșec, 0-2 cu Olanda, are trei puncte în clasamentul grupei și păstreaza șanse de calificare în optimile de finală, având de disputat ultima partidă din grupă împotriva naționalei din Ecuador.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Mon
0
Tue
2
Wed
3
Thu
6
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău