Campanie Promo-LEX pentru eliberarea activistului Vadim Pogorlețchi

  • 29 Iulie 18:35
Campanie Promo-LEX pentru eliberarea activistului Vadim Pogorlețchi

Promo-LEX lansează campania „Libertate pentru Vadim Pogorlețchi – 2 ani și 11 luni de detenție ilegală în izolare totală”, cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a solicita intervenția imediată a autorităților pentru a obține eliberarea lui necondiționată.

Vadim Pogorlețchi este un activist civic și apărător al drepturilor omului, cetățean al Republicii Moldova originar din Tiraspol. Acesta este cunoscut pentru numeroasele declarațiile critice față de structurile ilegale din stânga Nistrului.

El este deținut ilegal, de peste 1.000 de zile, în condiții inumane. Deși a fost inclus pe lista deținuților care urmau să fie eliberați de către structurile de forță transnistrene, ca parte a condiționalităților impuse Tiraspolului pentru asigurarea tranzitului gazelor naturale către regiune, el continuă să fie deținut în închisoarea nr. 3 din Tiraspol, amintește Promo Lex.

Regimul de ocupație îl acuză de așa-numită „trădare de patrie”, în ciuda faptului că el nu deține așa-numita „cetățenie rmn”. I se incriminează, de asemenea, „negarea rolului pozitiv al forțelor ruse de menținere a păcii”. Pentru așa-numita „trădare de patrie”, Vadim Pogorlețchi riscă o pedeapsă de până la 20 ani de închisoare, iar pentru pretinsa „negare a rolului pozitiv al forțelor ruse de menținere a păcii”, până la 3 ani.

În apelul său, Promo Lex afirmă că nu există informații exacte despre starea sa de sănătate, întrucât Vadim nu are posibilitatea de a primi sau trimite scrisori.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:5,14 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău