Călătoria cu trenul până la Odesa va fi mai scumpă din 24 mai

  • 20 Mai 2019 16:52
Călătoria cu trenul până la Odesa va fi mai scumpă din 24 mai

Costul biletelor de călătorie pentru vagoanele de clasa întâi și doi cu trenul Chișinău-Odesa-Chișinău se majorează din 24 mai. Potrivit unui comunicat de presă al ÎS „Calea ferată din Moldova”, citat de IPN, noile tarife au fost aprobate urmare a majorării prețurilor la carburanți și a fluctuațiilor cursului valutar.

Astfel, pentru vagoanele de clasa întâi costul unei călătorii va fi de 195 de lei, iar pentru vagoanele de clasa a doua – 180 de lei. Costul călătoriei în vagonul clasa a treia rămâne neschimbat – 151 de lei. În prezent, prețul unui bilet pentru clasa întâi este de 164 de lei și pentru clasa a doua – 159 de lei.

Trenul Chișinău-Odessa-Chișinău pornește din capitală la ora 07.05 și ajunge la destinație la ora 10.45. La întoarcere, trenul pornește din Odessa la ora 18.45 și ajunge la Chișinău la ora 22.20. Acum garnitura circulă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, din 1 iunie, va circula în fiecare zi.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău