Cadrele didactice pot solicita de la Ministerul Educației certificatul care confirmă dreptul de activitate, în baza experienței deținute

  • 06 Iunie 16:24
Cadrele didactice pot solicita de la Ministerul Educației certificatul care confirmă dreptul de activitate, în baza experienței deținute

Cadrele didactice din învățământul general care nu dețin studii de profil, dar au o experiență de cel puțin 10 ani și un grad didactic corespunzător, vor putea continua să predea fără a pierde din salariu. Despre aceasta a anunțat Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, care va elibera în acest sens un certificat care le recunoaște experiența profesională a cadrelor didactice, în baza noii metodologii privind recalificarea și validarea competențelor.

Certificatul se eliberează cadrelor didactice din învățământul general (educație timpurie, primar, gimnazial, liceal) care nu dețin studiile de profil sau specialitatea corespunzătoare funcției exercitate; au o experiență de minimum 10 ani de activitate didactică efectivă în funcția respectivă; dețin gradul didactic II, I sau superior corespunzător funcției în care activează.

Îndemnăm cadrele didactice eligibile să solicite acest certificat pentru a beneficia de salarii bazate pe merite profesionale. Prin această acțiune, ministerul își reafirmă angajamentul de a sprijini și a pune în valoare munca și experiența specialiștilor”, a spus Marcelina Baleca, șefă de direcție în cadrul MEC.

Pentru a obține certificatul, profesorii trebuie să completeze o cerere adresată Ministerului Educației și Cercetării și să o expedieze fie în format fizic la sediul MEC, fie în format electronic la adresa [email protected]. Menționăm că, certificatul are valabilitate nelimitată.

Cererea trebuie însoțită de următoarele documente:

1) copia actului de identitate;

2) curriculum vitae (CV) actualizat, format Europass;

3) copia diplomelor de studii;

4) copia certificatului privind acordarea gradului didactic;

5) adeverință eliberată de instituția de învățământ, sau alte instituții de învățământ în care a activat cadrul didactic, care confirmă experiența didactică de minimum 10 ani în funcția pentru care se solicită eliberarea Certificatului.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
8
Arhivă Radio Chișinău