Burse anuale a câte 10 mii de lei vor fi oferite tinerilor prin Programul „Burse pentru Viitorul Tău!”

  • 19 Aprilie 2019 10:46
Burse anuale a câte 10 mii de lei vor fi oferite tinerilor prin Programul „Burse pentru Viitorul Tău!”

Un număr de 30 de tineri vor beneficia de burse anuale în valoare de 10 mii de lei în cadrul Programului „Burse pentru Viitorul Tău!”. Finaliștii au fost premiați la o ceremonie desfășurată joi, 18 aprilie, la Chișinău, informează MOLDPRES.

Finaliștii celei de-a cincea ediții a Programului au fost selectați de către o comisie de experți în baza dosarelor prezentate. În acest an, la concurs au participat 119 de studenți, de la 17 instituții de învățământ superior din țară.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc a declarat la eveniment că datorită acestor burse, 30 de studenți, foarte buni și foarte motivați, se vor concentra mai bine asupra studiilor, nefiind sustrași de griji materiale și de gânduri despre cum să-și asigure unele necesități ce țin de procesul educațional.

Potrivit datelor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, pe parcursul celor patru ediții anuale ale proiectului, începând cu 2014, 540 de studenți au participat la concurs, fiind acordate în total în jur de 200 de burse. Programul este destinat tinerilor care provin din familii cu venituri modeste, din familii cu mulți copii, care sunt orfani sau se află sub tutelă, și/sau cu dizabilități, atât din zonele urbane, cât și din cele rurale. Bursierii pot utiliza banii pentru acoperirea unor cheltuieli ce țin de efectuarea studiilor, cum ar fi achitarea taxei de studii, cheltuieli de cazare, masă, transport, rechizite. Beneficiarii de burse pot candida pentru reînnoirea acesteia, în următorul an de studiu, cu condiția demonstrării performanțelor academice și a implicării în activități extracurriculare.

Proiectul este implementat de către Centrul de Informații Universitare, cu suportul financiar al unei bănci comerciale, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

 

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău