Bunuri obținute ilegal, confiscate de la două companii

  • 22 Mai 2019 14:46
Bunuri obținute ilegal, confiscate de la două companii

Administratorii a două companii au fost amendați cu câte 46 de mii de lei, iar firmele, în calitate de persoane juridice, cu câte 165 de mii de lei. Verdictul a fost dictat de magistrații primei instanțe, care i-a găsit vinovați de organizarea migrației ilegale,scrie IPN.

Instanța de apel, la care au apelat acuzatorii, au menținut decizia instanței de fond pe partea amenzilor, dar a mai dispus și confiscarea în contul statului a sumei de 90 de mii de dolari, 15 mii de euro, 59 de mii lei moldovenești și peste două mii de lei românești – toate ridicate de la inculpați la faza de urmărire penală, transmite IPN.

Procuratura Generală menționează într-un comunicat de presă că, pe lângă pedeapsa de bază, inculpații au fost privați de dreptul de a presta timp de cinci ani servicii în domeniul angajării în câmpul muncii peste hotarele Republicii Moldova.

Inculpații au fost găsiți vinovați că racolau potențiali migranți, originari din Moldova, după care, contra sumelor cuprinse între 6500 și 7000 de dolari per persoană, erau transportați în Israel și plasați în câmpul muncii. Aceștia îngrijeau de bătrâni și persoane cu probleme de sănătate.

Pentru migrații care nu aveau bani să achite aceste sume înainte de a merge în Israel, inculpații le organizau plecarea la muncă în credit, iar timp de 15 luni, din salariul lunar, fiecare migrant trebuia să achite o sumă finală de 12 500 de dolari.

Procuratura Generală precizează că, pe parcursul anului trecut, procurorii din țară au asigurat confiscarea în folosul statului a unui venit infracțional în valoare cumulativă de peste 48 de milioane de lei.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău