Bulgaria | Un nou maxim zilnic de contagieri cu COVID-19
-
17 Iunie 2020 14:48
Cu două săptămâni înainte de ridicarea tuturor restricțiilor împotriva COVID-19, Bulgaria a înregistrat un nou maxim zilnic de contagieri, informează miercuri autoritățile sanitare, citate de EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit Sistemului național de informații pentru COVID-19, în ultimele 24 de ore au fost identificate 112 noi contagieri, cu 7 mai mult decât maximumul înregistrat în urmă cu patru zile. Potrivit Nova TV, printre noii infectați se numără antrenorul echipei naționale de tineret de fotbal, iar autoritățile sanitare analizează persoanele cu care acesta a intrat în contact.
Deocamdată, numărul total al contagierilor confirmate rămâne moderat, cu mai puțin de 3.500 de cazuri la 7 milioane de locuitori ai țării.
Aproximativ 1.800 de persoane s-au vindecat după infectarea cu noul coronavirus, iar 181 au decedat.
Noile contagieri intervin după ce guvernul bulgar a decis miercurea trecută menținerea "situației epidemiologice extraordinare", cel puțin încă două săptămâni până la 30 iunie.
Prelungirea a fost decisă după ce s-a înregistrat trei zile consecutiv o medie de 70 - 80 de noi infecții, cu 250 % mai mult decât media de 10 - 20 cazuri zilnice raportate la începutul lunii iunie.
În pofida acestei situații, Bulgaria a decis să ridice carantina obligatorie de 14 zile pentru cetățenii proveniți din țările membre ale UE, printre care și Spania, cu excepția turiștilor din Marea Britanie și Portugalia.
De duminică s-a permis deschiderea barurilor, discotecilor și cluburilor de noapte care au fost închise la 13 martie, în timp ce evenimentele culturale și sportive se pot desfășura la 50 % din capacitatea lor, cu o distanțare obligatorie de 1,5 metri între persoane.
Bogan Petrunov, un reputat imunolog bulgar intervievat de televiziunea publică BNT, a declarat că această creștere a contagierilor este urmare a relaxării comportamentului social al cetățenilor după mai multe luni de restricții.
În orice caz, expertul a precizat că la toamnă nu se prevede un al doilea val de COVID-19.