Bulgaria se pregătește să producă primele bancnote euro

  • 05 Februarie 15:50
Bulgaria se pregătește să producă primele bancnote euro

Bulgaria înregistrează progrese în tranziția la euro și se pregătește să producă primele sale bancnote euro, în limitele cotei alocate de Banca Centrală Europeană (BCE), informează Novinite.

Lotul inițial de bancnote euro a intrat în circulație la începutul lui 2026, livrat prin Eurosistem, a anunțat Iliya Lingorski, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), transmite digi24.ro.

În același timp, BNB intenționează să distrugă prin topire vechile monede leva. Volumul total de monede retras din circulație este substanțial, depășind 10.527 tone, scrie Agerpres. 

Până la finalul lunii ianuarie, peste 3,3 miliarde de monede de diverse valori au fost retrase din circulație. Lingorski a subliniat că nu este nicio grabă pentru cei care dețin încă monede leva. 

La 1 februarie 2026, leva a fost retrasă oficial, după ce în ianuarie cetățenii bulgari au folosit în paralel leva și euro. Cetățenii pot continua pe termen nelimitat să schimbe restul de leva la BNB, în timp ce băncile comerciale acceptă schimbul până în 30 iunie.

„Chiar dacă cineva descoperă după un deceniu monede leva, BNB încă le va schimba gratuit”, a dat asigurări Lingorski.

 Țările membre UE care nu au adoptat încă moneda unică sunt România, Polonia, Cehia, Ungaria, Suedia și Danemarca.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:2,75 m/s
Sun
20
Mon
19
Tue
22
Wed
23
Thu
23
Arhivă Radio Chișinău