Bulgaria reintroduce restricțiile. Se închid barurile și discotecile, iar capacitatea teraselor este redusă la jumătate
-
10 Iulie 2020 12:30
Autoritățile din Bulgaria au decis să reintroducă măsuri de restricție, după creșterea alarmantă a cazurilor de coronavirus. Stadionele vor fi din nou fără spectatori, barurile de noapte și discotecile se vor închide, iar restaurantele în aer liber vor folosi doar 50% din capacitatea lor. Măsurile au fost anunțate de ministrul Sănătății, Kiril Ananiev, potrivit duma.bg, preluat de Agerpres.
„Analiza pe care am făcut-o în ultimele 10 zile arată că numărul de purtători ai coronavirusului este în creștere și a trecut punctul critic de 200 de persoane. După cum am promis, dacă vom atinge acest nivel de infecție, va trebui să restabilim unele dintre măsurile folosite până acum. Această analiză a arătat că în zilele următoare nu ne așteptăm la o scădere a numărului de noi purtători de coronavirus, poate exista chiar o tendință de creștere nouă”, a avertizat Ananiev.
Cluburile de noapte, barurile și restaurante vor fi închise. Dacă restaurantul este în aer liber, poate folosi 50% din capacitatea sa cu respectarea unei distanțe între persoane de 1,5 metri. Noile măsuri interzic, de asemenea, sărbătorile de grup, cum ar fi nunțile sau petrecerile cu peste 30 de persoane, indiferent dacă sunt în aer liber sau în interior.
Premierul Borisov a declarat însă că dorește să înceapă astăzi o dezbatere cu experții despre activitatea în baruri și în cluburile de noapte, la care se va reconsidera decizia de închidere. Declarația premierului vine ca urmare a protestelor care au avut loc în Bulgaria, alimentate de președintele Radaev, după descinderea procurorilor chiar la sediul președinției.
La proteste nu au fost respectate măsuri de protecție și nici de distanțare fizică.
Vizibil nervos, premierul Boiko Borisov a comentat problema.
„Care a fost sensul înăspririi măsurilor după ce mii de oameni au protestat aseară fără măști și fără distanță. Ieri am oprit discotecile, barurile și cluburile de noapte. Care este diferența dintre o discotecă și evenimentele de masă de aseară ale președintelui Radev, complet provocate de el? Vom deschide baruri și cluburi de noapte! De ce să distrug industria?”, a declarat premierul Borisov, citat de duma.bg.
Sursa:Digi24.ro