Bulgaria: Încă 24,5 kg de cocaină au fost găsite pe litoralul Mării Negre

  • 12 Aprilie 2019 15:11
Bulgaria: Încă 24,5 kg de cocaină au fost găsite pe litoralul Mării Negre

Autoritățile din Bulgaria au capturat joi 25,43 kilograme de cocaină pe litoralul Mării Negre, în apropierea stațiunii Sunny Day, a anunțat vineri procuratura bulgară, într-un comunicat preluat de Xinhua, potrivit Agerpres.

Drogurile erau într-o pungă legată de o vestă de salvare, la fel ca și cele 169 de kilograme de cocaină găsite marți, la circa 70 de km mai la nord.

Cocaina era de înaltă puritate, între 77,57% și 90,59%. Valoarea pe piața neagră a cantității respective ar fi fost de 4,03 milioane de dolari, apreciază procurorii.

La sfârșitul lui martie, Poliția Română a capturat peste o tonă de cocaină, găsită într-o barcă răsturnată în apropiere de Sfântu Gheorghe, iar ulterior au ajuns la țărm mai multe pachete mai mici, cu o greutate totală de 152 de kilograme, conform unui bilanț prezentat de DIICOT pe 8 aprilie.

Autoritățile române și bulgare lucrează din 5 aprilie la acest caz, în care ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a apreciat miercuri că este vorba despre o operațiune de transfer de droguri pe mare.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău