Bulgaria deschide un nou consulat, pentru etnicii bulgari din sudul R.Moldova
-
07 Septembrie 2017 14:47
Bulgaria își va deschide, în următoarele zile, un nou consulat, în sudul Republicii Moldova, la Taraclia. Lucrările de amenajare a spațiului destinat acestui consulat au durat aproape un an, potrivit INFOTAG.
Potrivit sursei citate, care face referire la reprezentanți ai administrației locale, „inaugurarea consulatului bulgar reprezintă o nouă etapă în istoria bulgarilor basarabeni”.
„Lansarea activității consulatului este un eveniment plin de bucurie, deoarece serviciul consular al cetățenilor moldoveni va consolida prietenia între țări. Sper că apariția misiunii diplomatice va spori interesul investițional al companiilor bulgare în Republica Moldova, va îmbunătăți relațiile culturale și schimburile educaționale dintre cele două state", a declarat primarul orașului Taraclia, Serghei Filipov.
Potrivit acestuia, „în Moldova locuiesc peste 65 mii de etnici bulgari, în principal, în raioanele Taraclia, Cahul, Cantemir, Basarabia și în Găgăuzia”.
„Sper că datorită extinderii serviciilor în raionul Taraclia, statutul său va fi păstrat în cadrul reformei teritorial-administrative planificată de autorități”, a mai spus Filipov.
Decizia de deschidere a consulatului bulgar la Taraclia a fost luată în septembrie 2016, în cadrul întâlnirii președintelui bulgar Rosen Plevneliev cu premierul moldovean Pavel Filip, la Adunarea Generală a ONU de la New York.