Bruxelles-ul ar putea interzice accesul ucrainenilor cu pașapoarte rusești în țările membre ale UE

  • 17 Mai 2019 12:02
Bruxelles-ul ar putea interzice accesul ucrainenilor cu pașapoarte rusești în țările membre ale UE

Uniunea Europeană studiază posibilitatea de a interzice intrarea pe teritoriul său a cetățenilor Ucrainei care au obținut pașapoarte rusești în urma deciziei președintelui Vladimir Putin de a simplifica procedura de acordare a cetățeniei Rusiei locuitorilor din teritoriile separatiste ale Donbasului,scrie Rador.

O informație în acest sens a fost difuzată de jurnalistul Rikard Jozwiak, corespondentul Radio Svoboda la Bruxelles. Potrivit acestuia, ambasadorii UE au discutat deja despre subiectul emiterii de pașapoarte rusești pentru anumite categorii de cetățeni din estul Ucrainei.

"Diplomații au solicitat Comisiei să analizeze posibilitatea de a interzice accesul în pentru cetățenii care dețin astfel de pașapoarte" - a explicat Jozwiak, într-o postare pe Twitter.

De asemenea, ambasadorii UE au analizat posibilitatea de a introducer sancțiuni în legătură cu decizia Rusiei de a simplifica procedura de acordare a cetățeniei sale ucrainenilor din zonele separatiste. Deocamdată, însă, potrivit jurnalistului, doar șapte state membre ale UE susțin introducerea unor astfel de sancțiuni.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău