Brexit: Parlamentul trebuie să fie convocat în cel mai scurt timp, susține Partidul Laburist

  • 19 August 2019 13:50
Brexit: Parlamentul trebuie să fie convocat în cel mai scurt timp, susține Partidul Laburist

Parlamentul britanic trebuie să fie convocat imediat din pauza de vară pentru a analiza dosarul Brexit, a susținut luni deputatul John McDonnell, purtător de cuvânt al Partidului Laburist, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

''Acum ar trebui ca parlamentarii să se reunească, întrucât este nevoie să avem cu adevărat o dezbatere și o discuție adecvate'', a declarat McDonnell pentru postul de radio BBC.

Parlamentarul laburist a adăugat că în legislativul de la Londra există o majoritate hotărâtă să oprească un Brexit fără acord.

În prezent, parlamentul britanic se află în vacanță până la 3 septembrie.

Într-o scrisoare publicată duminică, peste 100 de parlamentari britanici au făcut apel la premierul Boris Johnson să convoace imediat parlamentul pentru a dezbate pe tema Brexitului.

Semnatarii scrisorii sunt adversari ai Brexitului, pe care doresc să îl blocheze.

Boris Johnson este hotărât ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent dacă va reuși sau nu să renegocieze acordul încheiat între fostul premier Theresa May și Bruxelles.

Liderul laburist Jeremy Corbyn speră că, dacă va reuși să provoace căderea în parlament a guvernului condus de Boris Johnson, el va deveni șef al guvernului interimar, după care va încerca să obțină o nouă amânare a datei plecării din UE pentru a evita un Brexit fără acord, urmând să convoace apoi alegeri anticipate.

Guvernul lui Boris Johnson nu dispune decât de o majoritate de un vot în parlament.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău