Brexit | Negocierile dintre Marea Britanie și UE încep pe 19 iunie

  • 16 Iunie 2017 08:24
Brexit | Negocierile dintre Marea Britanie și UE încep pe 19 iunie

Uniunea Europeană și Marea Britanie vor începe luni, 19 iunie, negocierile referitoare la procesul de ieșire a acestui stat din blocul comunitar, a anunțat aseară Departamentul pentru Brexit, citat de AFP. 

''David Davis, ministrul responsabil cu procesul de ieșire din Uniunea Europeană, și Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene, au convenit să lanseze negocierile luni'', precizează comunicatul difuzat de departamentul condus chiar de Davis.

Lideri ai Uniunii Europene au exprimat anterior temeri că șocul pierderii majorității parlamentare de către prim-ministrul britanic Theresa May în urma alegerilor anticipate desfășurate săptămâna trecută va întârzia negocierile pentru Brexit programate să înceapă în această lună. 

Theresa May a anunțat însă marți seară, la Paris, în cursul unui briefing de presă alături de președintele francez Emmanuel Macron, că ''va fi menținut'' calendarul pentru Brexit și că negocierile ''vor începe săptămâna viitoare''.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău