Brexit | Londra își dorește un acord, dar aruncă mingea în terenul UE

  • 19 Octombrie 2020 08:56
Brexit | Londra își dorește un acord, dar aruncă mingea în terenul UE

Guvernul britanic a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că dorește în continuare să încheie un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, în pofida negocierilor în impas, apreciind însă că mingea se află "în terenul" europenilor, notează AFP, potrivit Agerpres.

"Sper în continuare că vom avea un acord", a declarat ministrul de stat Michael Gove la postul de televiziune Sky News.

"Doresc un acord, vreau să ajungem acolo, dar pentru asta cele două părți trebuie să facă unele compromisuri. Nu este ceea ce face UE în acest moment", a adăugat el, estimând că europenii nu par să fie "serioși" în dorința lor de a reuși.

Lente deja, negocierile comerciale s-au tensionat joi când cei 27 reuniți într-un summit au pretins concesii din partea Londrei, spunând în același timp că doresc să continue tratativele pentru a ajunge la un acord de liber schimb până la sfârșitul anului, când reglementările europene vor înceta să fie aplicate.

Londra a refuzat net, condiționând continuarea discuțiilor de "o schimbare fundamentală de abordare" din partea europenilor. Un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson a subliniat că pentru britanici negocierile comerciale s-au "încheiat".

Negociatorul-șef european, Michel Barnier, și omologul său britanic, David Frost, urmează să discute luni despre formatul "negocierilor", potrivit Comisiei Europene.

"Mingea se află în terenul lui", a insistat Michael Gove referindu-se la negociatorul european. La postul BBC, el a repetat că ușa negocierilor rămâne "întredeschisă" dacă UE își modifică într-adevăr "poziția sa".

Luni, la Londra, el se va întâlni cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, pe tema punerii în aplicare a tratatului de divorț care a reglementat ieșirea Regatului Unit din UE la 31 ianuarie. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:0,51 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău