Boris Johnson acceptă criticile lui Donald Trump la adresa Theresei May
-
11 Iulie 2019 17:20
Boris Johnson, favorit pentru a deveni lider al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii, a declarat că acceptă criticile președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la modul în care Guvernul Theresa May a gestionat negocierile Brexit, scrie Mediafax.ro.
Donald Trump a criticat modul "prostesc" în care premierul Theresa May a negociat cu Uniunea Europeană Acordul Brexit, catalogat drept "un dezastru".
Întrebat despre criticile formulate de Donald Trump, Boris Johnson a declarat, conform Politico.eu: "Nu pot să nu fiu de acord cu acest lucru".
Donald Trump "are opinii puternice despre Brexit și are opinii puternice despre acord. Probabil, din punctul de vedere ale celor care vor ca Brexitul să se producă și să fie un succes, ar fi corect să spunem că aceasta este o dezbatere care trebuie să aibă loc în Marea Britanie. Dar, știți, președintele SUA are stilul său și abordarea sa", a precizat Boris Johnson.
Guvernul Theresa May a denunțat afirmațiile "lipsite de respect" ale lui Donald Trump
Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, a catalogat drept "lipsite de respect" afirmațiile președintelui SUA, Donald Trump, despre ambasadorul Marii Britanii și despre premierul Theresa May. "Prietenii vorbesc sincer, iar eu așa voi face: aceste comentarii sunt lipsite de respect și greșite față de premierul nostru și față de țara noastră. Diplomații americani îi transmit opiniile private secretarului de Stat Mike Pompeo, așa fac și ai noștri! Spuneți că alianța Marea Britanie / SUA este cea mai mare din istorie și sunt de acord, dar aliații trebuie să se trateze reciproc cu respect, așa cum Theresa May a procedat mereu cu dumneavoastră. Ambasadorii sunt numiți de Guvernul britanic, iar, dacă eu voi deveni prim-ministru, ambasadorul actual va rămâne în funcție", a declarat, prin Twitter, Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe și candidat pentru funcțiile de lider al Partidului Conservator și de prim-ministru britanic.
Președintele american, Donald Trump, l-a catalogat drept "foarte stupid" pe ambasadorul Marii Britanii la Washington, Kim Darroch. Pe fondul polemicilor, ambasadorul britanic la Washington a demisionat.
Sursa:Mediafax.ro