BNM menține rata de bază la 5,5 puncte procentuale

  • 30 Octombrie 2021 09:26
BNM menține rata de bază la 5,5 puncte procentuale

Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt se menține la nivelul actual de 5.5 puncte procentuale. Decizia a fost luată de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în ședința de politică monetară din 29 octombrie, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Banca Națională relatează că la menținerea ratei de bază s-a luat în considerare presiunile din partea ofertei și a cererii agregate interne, manifestată în special în ultimele 4 luni și susținută de majorarea venitului populației, mărirea volumului creditelor de consum și a celor ipotecare.

Un factor important în luarea deciziei l-a avut și incertitudinea asociată crizei energetice globale – creșterea prețurilor la gazele naturale și petrol pe piața internațională, care vor încetini activitatea economică globală cu repercusiuni asupra cererii și activității economice interne.

Banca Națională menționează că va continua să monitorizeze atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să vină cu măsurile necesare în vederea asigurării stabilității prețurilor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
27,18
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:0,45 m/s
Fri
25
Sat
21
Sun
18
Mon
21
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău