Bluza inteligentă care măsoară nivelul de stres al lucrătorilor

  • 08 Noiembrie 2016 12:29
Bluza inteligentă care măsoară nivelul de stres al lucrătorilor

De câte ori nu ați simțit nevoia de a face o pauză la locul de muncă, de a vă întinde picioarele, de a schimba postura sau de a lua o gură de aer pentru a combate stresul pe care vi-l induc sarcinile de serviciu?

Dar, și mai important este să vă întrebați de câte ori v-ați oprit cu adevărat atunci când ați simțit că stresul vă copleșea? Acum, o bluză inventată de o companie spaniolă vă va putea avertiza în momentul în care variabilele organismului vostru vor arăta că este momentul să vă opriți.

Stresul nu este o problemă minoră. De fapt, încă din 2010, Comisia Europeană a informat că, anual, costurile determinate de stresul la locul de muncă au ajuns la 20 de miliarde de euro pe an, iar unele studii arată că între 50% și 60% dintre toate zilele de lucru pierdute au legătură cu stresul.

Acum, bluza „Stay Active” măsoară ritmul cardiac, presiunea sanguină și temperatura corporală, iar senzorii incluși în obiectul vestimentar transmit prin bluetooth informația către un calculator care o preia, o transformă în grafice, trimite utilizatorului un e-mail care conține avertizări și instrucțiuni specifice de tipul: "Ridică-te!", "Schimbă postura!", "De peste o oră și jumătate nivelurile tale de presiune sanguină sunt ridicate", "Bea apă!", "Fă o pauză de cinci minute!" sau "Fă o plimbare scurtă!".

Sfaturile sunt de obicei foarte variate și se adaptează tipului de activitate pe care îl desfășoară fiecare utilizator. Creatorul bluzei susține că informațiile preluate de la lucrători sunt analizate de medici care monitorizează astfel parametrii fiecărui purtător și fac recomandări specifice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:1,33 m/s
Wed
19
Thu
19
Fri
19
Sat
22
Sun
23
Arhivă Radio Chișinău