Biroul politici de reintegrare vine cu precizări privind procedura de autorizare a importurilor și a exporturilor de mărfuri strategice în regiunea transnistreană

  • 26 Octombrie 2023 14:56
Biroul politici de reintegrare vine cu precizări privind procedura de autorizare a importurilor și a exporturilor de mărfuri strategice în regiunea transnistreană

Dat fiind faptul că în ultima perioadă de timp Tiraspolul politizează excesiv subiectul operațiunilor de import-export, efectuate de către unele companii din regiune în privința categoriilor de mărfuri calificate ca fiind strategice (produse, tehnologii și servicii care au utilizare dublă, de ex. civilă și militară, sau care au un regim special), Biroul politici de reintegrare vine cu următoarele precizări.

În procesul de aprobare a deciziilor pe acest segment autoritățile competente ale Republicii Moldova se ghidează de prevederile Legii nr.1163/2000 cu privire a controlul exportului, reexportului, importului și tranzitului de mărfuri strategice și ale Hotărârii Guvernului nr.606/2002 de punere în aplicare a prevederilor legii menționate.

Astfel, examinarea și luarea deciziilor privind eliberarea, suspendarea sau anularea autorizațiilor în acest sens țin de competența Comisiei interdepartamentale de control asupra exportului, reexportului, importului și tranzitului de mărfuri strategice din componența căreia fac parte ministrul dezvoltării economice și digitalizării (președintele comisiei) și reprezentanții MAI, MAEIE, Agenției Servicii Publice, SIS, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Serviciului Vamal, Marelui Stat Major al Armatei Naționale.

Activitatea Comisiei este asigurată de Agenția Servicii Publice, care, în baza deciziilor aprobate asigură emiterea, eliberarea și evidența autorizațiilor, certificatelor și altor documente necesare pentru exportul, reexportul, importul și tranzitul de mărfuri strategice.

Pentru examinarea plenară a cererilor agenților economici și evaluarea multiaspectuală a riscurilor pentru tranzacțiile cu mărfuri strategice efectuate de către aceștia este necesară prezentarea/atașarea obligatorie la cerere a actelor specificate la pct. 2.1.1. sau 2.1.2. din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.606/2002, precum și a altor acte suplimentare (pct. 2.3.), în funcție de tipul de tranzacție ce urmează să fie realizată.

Eliberarea autorizațiilor este refuzată sau este retrasă autorizația, în temeiul deciziei Comisiei interdepartamentale, în condițiile stabilite la art.11² din Legea nr.1163/2000 (dacă se cauzează prejudicii securității și intereselor naționale, contravine deciziilor organizațiilor internaționale din care Republica Moldova face parte, solicitantul a prezentat informații neautentice, solicitantul a încălcat legislația națională în vigoare ș.a.).

În procesul examinării dosarelor, desfășurării expertizelor de specialitate și a adoptării deciziilor (cu votul majorității membrilor prezenți) nu se aplică principii sau abordări discriminatorii, ci se asigură respectarea rigorilor stabilite de legislația națională în vigoare și ce reies din angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova.

Autoritățile de la Tiraspol consideră că R. Moldova "continuă să creeze obstacole în calea aprovizionării instituțiilor medicale din Transnistria cu echipamente de diagnosticare". După cum transmite "INFOTAG", șeful instituției responsabile de politica externă a nerecunoscutei "rmn" a scris acest lucru pe rețelele de socializare.

Potrivit acestuia, "instituțiile de resort din Republica Moldova au blocat furnizarea unui aparat digital cu raze X achiziționat pentru dispensarul antituberculos al Spitalului clinic din Tiraspol".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer fragmentat
Umiditate:82 %
Vint:9,26 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău