Biroul politici de reintegrare: Ponderea exporturilor din regiunea transnistreană către UE a ajuns la 80,9% în primele trei luni ale anului

  • 10 Mai 11:05
Biroul politici de reintegrare: Ponderea exporturilor din regiunea transnistreană către UE a ajuns la 80,9% în primele trei luni ale anului

Ponderea exporturilor din regiunea transnistreană către UE a atins 80,9%, în primul trimestru al anului 2024, iar cea a importurilor a constituit 56,3%, informează Biroul politici de reintegrare, într-un comunicat difuzat ieri cu prilejul Zilei Europei.

Beneficiile integrării europene sunt vizibile în regiunea transnistreană, unde proiectele de dezvoltare finanțate de Uniunea Europeană (UE) contribuie la îmbunătățirea infrastructurii, accesului la educație și sănătate, precum și la extinderea oportunităților economice, inclusiv de export și import către și din UE, scrie sursa citată.  

Biroul a subliniat și cu acest prilej importanța respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în regiunea transnistreană.

Drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană demonstrează că integrarea europeană aduce cu sine nu doar un cadru politic și economic mai sigur, dar și un viitor mai prosper pentru toți cetățenii noștri, pe ambele maluri ale râului Nistru, subliniază Biroul politici de reintegrare.

Președinta Maia Sandu a declarat, ieri, că autoritățile depun eforturi pentru a soluționa problema transnistreană înainte de aderarea la Uniunea Europeană, astfel încât toți cetățenii R. Moldova, indiferent unde locuiesc și ce limbă vorbesc, să beneficieze de integrarea europeană. Maia Sandu a amintit că cetățenii din regiunea transnistreană beneficiază de Acordul de liber schimb cu UE, cele mai multe exporturi fiind în UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-9,76
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
7
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău