Biroul permanent nu a respectat prioritatea propunerilor opoziției la ordinea de zi / Promo-LEX

  • 19 Iulie 2022 12:26
Biroul permanent nu a respectat prioritatea propunerilor opoziției la ordinea de zi / Promo-LEX

Biroul permanent al Parlamentului nu a respectat prioritatea propunerilor opoziției parlamentare la întocmirea ordinii de zi pentru ședința din 14-15 iulie, deși Regulamentul legislativului prevede aceasta pentru fiecare a șasea săptămână de la începerea sesiunii curente. Asociația Promo-LEX, care a monitorizat ședința, precizează într-un comunicat de presă că ordinea de zi a prevăzut dezbaterea a 45 de proiecte, dintre care doar un proiect de hotărâre, cu privire la declararea vacanței unui mandat de deputat, a fost acceptat din partea opoziției. 41 din cele 45 proiecte incluse pe ordinea de zi au fost examinate și votate în cele două zile, transmite IPN.

Asociația relevă că în cazul ultimei ședințe plenare s-a menținut tendința de a examina în regim prioritar un număr mare de proiecte. Cel puțin 20 din cele 41 de proiecte au fost examinate în regim prioritar. În cazul a cel puțin 11 proiecte de acte normative majoritatea parlamentară și opoziția au votat, în mare parte, în spirit de consens.

Promo-LEX a constatat că a fost afectată transparența decizională în cazul a 26 de proiecte votate, ceea ce constituie 63%.

Două proiecte de lege, a căror autoare este șefa statutului, au fost examinate și votate în două lecturi în cel mai scurt termen – în două zile calendaristice, iar proiectul pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova a fost supus dezbaterii și votării în două lecturi, în cel mai lung termen – în 162 de zile, autoare fiind la fel președinta țării.

Și la ședința din săptămâna trecută s-a menținut practica deputaților de a nu participa la procedura de votare. La începutul ședinței și-au înregistrat prezența 87 de deputați, iar la procedura de vot au luat parte, pentru diferite proiecte, între 52 și 82 de deputați.

Asociația Promo-LEX a lansat campania #101. Parlamentul lucrează pentru tine?! prin care își propune să realizeze un șir de activități de monitorizare și informare despre activitatea legislativului. O primă activitate publică realizată este cea de monitorizare și comunicare periodică despre modul de organizare și desfășurare a ședințelor plenare ale Parlamentului.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău