Lilia Snegureac: Din primul stat membru al CoE, R.Moldova a ajuns statul cel mai lung monitorizat. Asta ar trebui să îngrijoreze

  • 13 Iulie 2020 13:01
Lilia Snegureac: Din primul stat membru al CoE, R.Moldova a ajuns statul cel mai lung monitorizat. Asta ar trebui să îngrijoreze

La 25 de ani de la aderarea la Consiliului Europei, Republica Moldova rămâne singurul stat monitorizat de structurile acestei organizații pentru o perioadă atât de îndelungată. Autoritățile se pronunță pentru avansarea în relațiile cu Consiliul Europei, dar experții atrag atenția că Republica Moldova dintr-un exemplu de țară pentru Comunitatea Statelor Independente, a ajuns la coada clasamentului.

Pe 13 iulie 1995 Republica Moldova devenea prima țară membră a CSI care obținea statut de membru al Consiliului Europei. În acest sfert de secol a reușit să realizeze mai multe reforme importante care i-au permis să se apropie inclusiv de standardele Uniunii Europene, dar pe de altă parte, este singura țară care se află sub monitorizarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei timp de un sfert de secol, în condițiile în care nu și-a îndeplinit angajamentele asumate.

Aderarea la Consiliul Europei a fost un eveniment care a marcat evoluția Republicii Moldova în acești 25 de ani, a subliniat premierul Ion Chicu. El a menționat că acest statut a contribuit la europenizarea țării, dar, în același timp, a recunoscut că din cauza guvernărilor care s-au peridat, progresul în realizarea reformelor a fost mic.

După ce a trecut un sfert de veac de atunci, din cauza „performanței” guvernelor Republicii Moldova, inclusiv a actualului, progresul nu a fost cel pe care ni l-am dorit, dar trebuie să continuăm să acționăm solidar, inclusiv cu forțele politice, pentru a avansa pe această agendă.

Prin aderarea sa la Consiliul Europei, Republica Moldova și-a afirmat încrederea în proiectul european, a comentat pentru Radio Chișinău fosta directoare a Biroului de Informare al Consiliului Europei în Republica Moldova, Lilia Snegureac. Ea însă menționează că faptul că Republica Moldova se află de atâta timp sub monitorizare, erodează încrederea cetățenilor în instituțiile statului și provoacă îngrijorări.

Când febrea durează atâta amar de vreme, ea devine periculoasă pentru ordinea democratică a unui  stat. Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze. Astfel, oamenii își pot pierde încrederea în sistemul democratic. Nimic mai grav decât acest lucru. Republica Moldova, din primul stat membru al CSI care a devenit și memberu al CoE, a ajuns statul cel mai lung monitorizat.

În momentul aderării la Consiliului Europei, Republica Moldova și-a asumat o serie de angajamente, iar unele, precum reforma procuraturii, nu au fost îndeplinite nici până astăzi. Probleme se atestă și în ceea ce privește justiția moldovenească și respectarea drepturilor omului.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:2,57 m/s
Tue
7
Wed
11
Thu
6
Fri
6
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău