Benzina și motorina se scumpesc considerabil
-
04 Ianuarie 2022 08:57
Un litru de benzină cu cifra octanică 95 costă de astăzi, 21 lei și 30 de bani, cu 54 de bani mai mult, iar un litru de motorină – 17 lei și 73 de bani, cu 25 de bani mai mult. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, creșterea prețurilor la produsele petroliere se explică în mare parte prin faptul că, începând cu 1 ianuarie 2022, s-au majorat cotele accizelor prevăzute de Codul Fiscal al Republicii Moldova, transmite IPN.
În decembrie 2020 s-a decis majorarea graduală a cotelor accizelor pentru o perioadă de trei ani, 2021 – 2023, la majoritatea mărfurilor supuse acestui tip de impozitare. Din 1 ianuarie 2022, acciza pentru o tonă de benzină importată s-a majorat cu 586 de lei, iar pentru o tonă de motorină – cu 237 de lei, majorare care se reflectă în prețul final la pompă.
ANRE subliniază, că majorarea prețurilor bazată pe creșterea cotei accizelor, poartă un caracter unic, fiind aplicată în prima zi de calcul a anului nou. În continuare, evoluțiile zilnice ale prețurilor la produsele petroliere principale de tip standard vor fi influențate exclusiv de nivelul cotațiilor la bursele internaționale și ratele de schimb ale monedei naționale în raport cu dolar.