Belarus: Lidera opoziției admite că ''a pierdut strada''

  • 21 Februarie 2021 15:19
Belarus: Lidera opoziției admite că ''a pierdut strada''

La șase luni de la disputatele alegeri prezidențiale din Belarus, lidera opoziției Svetlana Tihanovskaia a recunoscut că mișcarea pentru democrație a suferit o înfrângere temporară, relatează duminică DPA, preluat de Agerpres.

"Trebuie să recunosc, am pierdut strada", a declarat ea într-un interviu pentru ziarul elvețian Le Temps. "Nu avem mijloacele necesare să contracarăm violența regimului împotriva protestatarilor", a adăugat ea.

Guvernul, a spus Tihanovskaia, are armele și are puterea. "Da, se pare că pentru moment am pierdut", a adăugat ea.

Belarus a fost dominat de o criză politică internă după alegerile prezidențiale din 9 august în care Aleksandr Lukașenko a declarat victoria cu 80,1% din voturi.

Alegerea lui Lukașenko, la putere de 26 de ani, a fost văzută pe scară largă ca trucată și a provocat luni de proteste imense în stradă. Opoziția crede că Tihanovskaia este adevăratul câștigător.

De atunci, aceste proteste și-au pierdut din intensitate, pe fondul arestărilor în masă și a vremii aspre de iarnă.

Dar opoziția își construiește structurile pentru bătăliile viitoare înainte de venirea primăverii, a declarat Tihanovskaia pentru Le Temps, care a discutat cu ea în Lituania, unde este în exil.

"Strategia noastră este să ne organizăm mai bine, să punem o presiune constantă asupra regimului până când oamenii sunt gata să iasă din nou în stradă, poate în primăvară".

Activist și blogger, soțul lui Tihanovskaia, Serghei, care și-a anunțat intenția de a candida, a fost încarcerat înainte de alegeri. Astfel că Tihanovskaia și-a înregistrat în schimb candidatura.

Tihanovskaia a mai spus că se gândește în fiecare zi la întoarcerea în Belarus, de multe ori aproape de disperare când se gândește la viitor.

"Dar atunci îți dai repede seama că nu poți face asta dacă ești un simbol, un lider național, nu poți să renunți", a spus ea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
16
Mon
17
Tue
20
Wed
21
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău