BECS anunță despre organizarea la 9 mai a unui marș
-
26 Aprilie 2022 17:31
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor anunță că susține inițiativa Comitetului Național Coordonator „Victoria” de a organiza pe 9 mai marșul „Regimentul nemuritor”. Vlad Batrîncea, vice-președintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, a menționat în cadrul unui briefing de presă că în anii precedenți nu a fost înregistrat niciun incident legat de sărbătorirea Zilei Victoriei și desfășurarea marșului. Parlamentarul a dat asigurări că și în acest an evenimentul va avea loc în strictă conformitate cu legea și în strânsă coordonare cu organele de drept, transmite IPN.
Constantin Starîș, deputat în Parlament, secretar executiv al PCRM a subliniat că „Regimentul nemuritor” nu este un marș militar, ci are caracter pașnic și este un eveniment foarte important pentru fiecare participant. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va acorda susținere organizațională și juridică în procesul de pregătire a marșului „Regimentul nemuritor”.
Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor intenționează să depună o notificare la Primăria Chișinău pentru organizarea marșului, care pe 9 mai va începe la ora 9.30, din Piața Marii Adunări Naționale și se va îndrepta spre Memorialul Gloriei Militare „Eternitate”.