Bazele militare ale SUA vor fi păzite de câini-roboți

  • 20 Decembrie 2020 11:30
Bazele militare ale SUA vor fi păzite de câini-roboți

Bazele militare ale Forțelor Aeriene ale SUA vor fi păzite de câini-roboți care vor începe primele lor misiuni autonome de patrulare în ianuarie 2021, informează The Drive. Un astfel de robot, denumit oficial „vehicul terestru cvadruped semi-autonom” a fost deja testat oficial luna trecută la o bază aeriană din Florida, scrie Digi24.ro.

Escadronul 325 al Forțelor de Securitate ale Bazei aeriene Tyndal din Florida va deveni astfel prima unitate din istoria armatei SUA care va adopta și va „operaționaliza” câini-roboți pentru diverse misiuni.

Roboții vor fi folosiți pentru a patrula de-a lungul unui traseu predeterminat, timp în care vor fi monitorizați îndeaproape de către un militar, a declarat Jordan Criss, comandantului escadronului de securitate.

„Acești câini, pe lângă faptul că aduc niște ochi și urechi în plus, vor putea calcula și interpreta cantități mari de date din diferite locații strategice ale bazei”, a declarat Criss.

În plus, câinii vor putea patrula în zone cu teren dificil atât pentru oameni cât și pentru vehiculele de patrulare.

Câinii-roboți au o cameră mobilă și diverși senzori. Militarul care îi însoțește va putea, cu ajutorul unei căști speciale VR, să vadă direct imaginile surprinse de camera video a robotului cvadruped. 

Câinii pot, de asemenea, să se scufunde în ape de cel mult 1,5 metri adâncime.

Roboții sunt controlați de un microprocesor de 1 watt și alimentați de o baterie litiu-ion. Ei au o autonomie de aproximativ 10 kilometri până să fie necesară reîncărcarea bateriei. Compania producătoare intenționează să construiască niște „cuști speciale pentru câini”, în care respectivii roboți să poată intra pentru a-și reîncărca wireless bateriile.

Sursa: DIGI24

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău