Bashar al-Assad: Războiul din Siria "va trena", pentru că este parte a unui conflict global

  • 23 Septembrie 2016 01:39
Bashar al-Assad: Războiul din Siria

Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat, într-un interviu pentru agenția Associated Press, că războiul din Siria "va trena", atât timp cât va fi parte a unui conflict global finanțat și influențat de alte țări, transmite Reuters.

"Când vorbim despre (războiul din Siria — n.r.) ca parte a unui conflict global și ca un conflict regional, când există mulți factori externi pe care nu îi controlezi, atunci va trena", a spus Assad.

El a mai declarat pentru AP că Rusia nu se află în spatele atacului sângeros de luni asupra unui convoi umanitar, pentru care oficialii americani au acuzat Moscova.

"Acele convoaie se aflau în zona militanților, zona aflată sub controlul teroriștilor. Asta ar trebui să acuze ei în primul rând: persoanele sau militanții, teroriștii care sunt responsabili pentru securitatea acestui convoi", a declarat Assad.

"Nu avem nicio idee despre ce s-a întâmplat", a adăugat el.

Statele Unite și Rusia conduc eforturilor diplomatice pentru a negocia un acord de încetare a focului de durată și au discutat despre cum să coordoneze atacurile asupra militanților Statului Islamic și ai grupului cunoscut oficial ca Frontul al-Nosra.

Un acord de încetare a focului de șapte zile a încetat săptămâna trecută în contextul în care au reizbucnit violențele în țară.

Assad a pus la îndoială intențiile SUA în Siria, spunând că Washingtonul "nu are dorința" de a lupta împotriva militanților.

"Nu cred că SUA vor fi pregătite să se alăture Rusiei în lupta împotriva teroriștilor în Siria. SUA nu sunt sincere în privința obținerii unei încetări a violențelor în Siria", a declarat el.

Guvernul sirian vorbește despre toate grupările care luptă împotriva sa în Siria ca teroriști.

Sursa: Agerpres.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău