”Basarabia în perioada Primului Război Mondial”

  • 20 Septembrie 2014 18:16
”Basarabia în perioada Primului Război Mondial”

”Basarabia în perioada Primului Război Mondial” a fost tema unei conferințe științifice organizată, astăzi, de Centrul de Cultură și Istorie Militară, la 100 de ani de la declanșarea conflagrației.

Basarabenii, atunci încă în componența Imperiului Rus, au avut de suferit pierderi considerabile de vieți omenești, însă au reușit, după război, să revină în componența României Mari, au subliniat cercetătorii în cadrul evenimentului.

Peste 100 de mii de ostași basarabeni au luptat în Primul Război Mondial în componența armatei imperiale ruse, a subliniat Andrei Emiliciuc, cercetător la Institutul de Istorie al Academiei de Științe.

Conferința a reunit oameni de știință de pe ambele maluri ale Prutului. Profesorul universitar Ioan Scurtu, de la Academia Oamenilor de Știință din România, a subliniat că, în pofida pierderilor suferite, una dintre consecințele Primului Război Mondial a fost reîntregirea României.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a subliniat actualitatea subiectului legat de Primul Război Mondial, în contextul situației din regiune.

Primul Război Mondial a fost declanșat ca urmare a atentatului de la Sarajevo, unde arhiducele austro-ungar Franz  Ferdinand, moștenitorul tronului, și soția sa, ducesa  Sofia, au fost asasinați, la 28 iunie 1914. România intră în război în 1916, de partea Antantei, iar după încheierea conflagrației reușește să se constituie ca un stat național, alipindu-și treptat fostele provincii: Basarabia, Bucovina și Transilvania, astfel încât, la 1 decembrie 1918 este proclamată Marea Unire.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,4
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău