BASARABIA 100 | Circumstanțele internaționale în preajma Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918

  • 03 Aprilie 2018 12:15
0%
00:00:00
00:00:00

Sergiu Musteață, dr. în Istorie: Marea Britanie, Franța au fost în favoarea Unirii Basarabiei cu România și dacă ne uităm la lucrările Conferinței de Pace de la Paris din 1920 și la Tratatul de Pace care s-a semnat, vedem că marile puteri au acceptat unificarea României, nu doar Unirea Basarabiei. Urma ca statele care au acceptat, să ratifice acele acorduri, acel Tratat de Pace.

S-a întâmplat parțial, Franța a ratificat, Italia a ratificat, într-un final Japonia urma să ratifice, dar nu s-a întâmplat din cauză că Rusia a insistat.

Rusia a intervenit și în cazul Italiei, este o istorie întreagă chiar, polemica și corespondența dintre bolșevici și Musolini, dar până la urmă Musolini a fost destul de rațional în ceea ce privește recunoașterea României și a Unirii de la 1918. Japonezilor li s-a promis Insulele Kurile și așa i-au dus rușii de nas pe japonezi ca să nu ratifice acel Tratat de Pace de la Paris, dar până la urmă oricum nu le-au dat insulele și până în ziua de astăzi conflictul rămâne.

Situația oricum era în favoarea României, deoarece majoritatea statelor au acceptat, au fost pro Unire și urma ca România să fie modernizată. 

---

În 2018, întreaga românitate marchează 100 de ani de la Marea Unire, un moment de glorie a poporului român. ”Basarabia – 100 de ani de istorie necenzurată” este o emisiune despre beneficiile unirii de la 1918 asupra Basarabiei, despre oamenii care au votat unirea, despre cei care au luptat pentru păstrarea valorilor românești și a limbii române după ocupația sovietică, pe care o puteți asculta săptămânal, la Radio Chișinău, sâmbătă, la ora 15.00, și marți, în reluare, după știrile de la ora 20.00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Arhivă Radio Chișinău