Bangladesh: 10 islamiști condamnați la moarte pentru atacuri cu bombă, în 2001, la un miting de partid

  • 20 Ianuarie 2020 14:28
Bangladesh: 10 islamiști condamnați la moarte pentru atacuri cu bombă, în 2001, la un miting de partid

Zece militanți dintr-o grupare islamistă ilegală au fost condamnați la moarte pentru atacuri cu bombă comise acum aproape două decenii, la Dhaka, la un miting politic, și soldate cu cinci morți, transmite dpa, preluat de Agerpres.

O instanță din capitala Bangladeshului a pronunțat pedepsele pentru membri ai filialei locale a Harkat-ul-Jihad al-Islami (Huji), stabilind că acuzațiile împotriva lor au fost dovedite fără dubii, a spus un reprezentant al acuzării.

Acesta a precizat că, potrivit deciziei curții, militanții vor fi executați prin spânzurare.

Cinci persoane și-au pierdut viața și alte zeci au fost rănite în atacurile asupra unui miting care a fost organizat pe 20 ianuarie 2001, la Dhaka, de Partidul Comunist din Bangladesh (PCB).

Tribunalul a achitat două persoane deoarece acuzațiile nu au putut fi dovedite în cazul lor. Militanții au vizat membri ai PCB deoarece îi considerau necredincioși.

Patru din cei acuzați au fost prezenți la pronunțarea verdictului, care a avut loc în condiții de securitate sporită. Instanța a emis mandate de arestare pentru celelalte persoane condamnate.

Anchetatorii au descoperit că liderul Huji de la acea vreme, Abdul Hannan, și 12 membri ai grupării au plănuit și efectuat atacurile.

Acuzațiile contra lui Hannan au fost abandonate după ce acesta a fost executat, în 2017, pentru un atac asupra fostului ambasador britanic în Bangladesh, Anwar
Choudhury, în 2004. Choudhury a supraviețuit atacului, dar trei oameni au fost uciși.

În cadrul procesului privind atacurile cu bombă asupra mitingului politic din 2001, au fost audiați 46 de martori.

Huji este învinuită pentru cel puțin 13 atacuri comise în Bangladesh între 1999 și 2005. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
4
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
8

Ultimele știri

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Arhivă Radio Chișinău