Băncile europene lichidează aproape 45 000 de locuri de muncă
-
22 Septembrie 2019 14:13
De la începutul anului și până în prezent, cel puțin zeci bănci europene au anunțat că vor elimina peste 44.000 de locuri de muncă, confirmând perioada dificilă prin care trece acest sector care se confruntă cu dobânzi foarte mici și cu tensiunile comerciale, transmite AFP.
Ultimele anunțuri în acest sens au fost făcute vineri de grupul bancar francez Société Générale și cel german Commerzbank.
Iată o recapitulare a măsurilor de restructurate anunțate în ultimele luni de băncile europene.
Grupul bancar francez Société Générale a fost unul dintre primii care în 2015 a anunțat o restructurare a rețelei sale de retail din Franța, pe fondul scăderii frecventării agențiilor sale și a trecerii la operațiunile de digital banking. Între 2016 și 2020, Société Générale, care este prezentă și pe piața din România, are programată renunțarea la 3.450 de posturi dintr-un total de peste 147.000 de angajați.
Cele 530 de posturi suplimentare ce vor fi eliminate în rețeaua din Franța, conform unui document prezentat vineri sindicatelor, vin să se adauge altor 1.600 de locuri de muncă eliminate la nivel mondial, dintre care 750 în Franța, în principal în cazul operațiunilor de investment banking, anunțate în luna aprilie.
În cazul Commerzbank, care trece printr-o perioadă dificilă de mai mulți ani, a doua mare bancă germană a anunțat vineri eliminarea a 4.300 de posturi la nivel mondial și închiderea a 200 de agenți. În paralel însă, Commerzbank intenționează să înființeze 2.000 de noi locuri de muncă. În 2016 banca germană a anunțat un plan de eliminare a 9.600 de locuri de muncă până în 2020, plan care a fost deja finalizat.
De asemenea, Commerzbank, la care statul german deține un pachet de acțiuni de 15%, intenționează să își vândă subsidiara poloneză mBank, care este una profitabilă. Însă această tranzacție este destinată finanțării tranziției grupului spre operațiunile digitale și reorientare spre piața din Germania și spre micile întreprinderi.
Gigantul Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a anunțat la începutul lunii iulie cel mai mare plan de restructurare din istoria sa cu eliminare a 18.000 de locuri de muncă până în 2022. Aceasta după ce anul trecut, Deutsche Bank a eliminat deja 6.000 de posturi. Deutsche Bank, care nu și-a revenit încă după criza financiară din 2008, intenționează să se concentreze pe Europa și Germania în ceea ce privește operațiunile de retail și cele dedicate companiilor.
Grupul bancar britanic HSBC a anunțat la începutul lunii august demisia surprinzătoare a directorului general John Flint, la mai puțin de două luni de la numirea sa în funcție, și eliminare a 4.000 de posturi. HSBC, un grup care este activ la nivel mondial și în special în Asia, este foarte vulnerabil la războiul comercial dintre China și SUA. O altă provocare pentru HSBC este Brexitul și incertitudinea care există în legătură cu natura și impactul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
O altă bancă britanică, Barclays, a anunțat și ea la începutul lunii august că a eliminat 3.000 de posturi în al doilea trimestru al acestui an și că vrea să își extindă reducerile de costuri.
BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, a confirmat la finele lunii august că intenționează să elimine aproximativ 20% din efectivele filialei sale de obligațiuni din Franța, adică o reducere cuprinsă între 446 și 546 de posturi până în 2021. Aceasta după ce în luna martie a acestui an, BNP Paribas Fortis, subsidiara din Belgia, a confirmat că va reduce cu 40% numărul de agenții și că va elimina 2.200 de locuri de muncă în următorii trei ani. În Italia, banca franceză a demarat deja un plan de pensionare anticipată, în ideea de a-și reduce efectivele cu 1.500 de persoane până în 2021.
În Spania, grupul Santander a anunțat în luna iunie renunțarea la 10% din efectivele sale din Spania, adică 3.200 de angajați. Această restructurare este o consecință a absorbției rivalei Banco Popular în anul 2017. Aceasta după ce la începutul anului Santander, cea mai mare bancă din zona euro după capitalizarea bursieră, a anunțat deja restructurarea rețelei din Marea Britanie, o măsură care va antrena eliminarea a 1.270 de locuri de muncă.
De asemenea, CaixaBank, a treia mare bancă spaniolă, a negociat cu sindicatele un plan de plecări voluntare care prevede eliminarea a peste 2.000 de posturi până la finele lui 2020.
În Belgia, grupul KBC intenționează să elimine 1.400 de locuri de muncă până în 2022, în ideea de a-și îmbunătăți "eficacitatea operațională".
În sfârșit, banca regională germană HSH Nordbank intenționează să elimine 700 de locuri de muncă dintr-un total de 1.700, o măsură care intervine la scurt timp după preluarea sa de către un grup de investitori privați.
Sursa: Agerpres