Banca Mondială refuză Republica Moldova
-
16 Iunie 2015 17:37
Banca Mondială poate oferi sprijin unei țări doar atunci când bugetul național al țării este sustenabil și reflectă deciziile în materie de politici.
Directorul Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer, a comunicat că organizația a rezervat suma de 45 de milioane de dolari pe care s-o ofere Republicii Moldova în calitate de sprijin bugetar în 2015, dar nu o poate face fără acțiuni decisive în vederea soluționării problemelor din sectorul bancar al țării, transmite IPN.
Potrivit unei opinii a directorului Băncii Mondiale în Moldova, ar fi ilogic și iresponsabil ca Banca Mondială să transfere în buget banii acționarilor săi prin „ușa din față”, în timp ce există riscuri ca sume și mai mari de bani publici să fie pierdute prin „ușa din spate”, din cauza fraudelor și corupției din sectorul bancar.
Banca Mondială poate oferi sprijin unei țări doar atunci când bugetul național al țării este sustenabil și reflectă deciziile în materie de politici. Guvernul va trebui să emită obligațiuni de stat pentru a proteja deponenții de frauda din sectorul bancar, iar bugetul țării pentru 2015 nu include în prezent costul dobânzii aferente acestor obligațiuni. Alex Kremer menționează că, prin urmare, bugetul național nu este pregătit să beneficieze de suport bugetar din partea Băncii Mondiale.
Banca Mondială recomandă autorităților ca cele trei bănci aflate în prezent sub administrare specială – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank – să fie lichidate. Orice încercare de a naționaliza și recapitaliza Banca de Economii nu ar spori doar costul direct pentru bugetul public, dar ar crea și un risc ca banii contribuabililor să fie utilizați pentru a acoperi pierderile ascunse și pierderile potențiale de viitor.
Alex Kremer subliniază că cetățenii Moldovei au dreptul la servicii publice mai bune și merită locuri de muncă mai bine plătite. Venitul zilnic mediu al moldovenilor a constituit doar 77 de lei în 2013. O persoană din șase a avut insuficienți bani pentru a-și satisface nevoile de bază. Școlile necesită modernizare, centrele medicale necesită echipament și trei pătrimi din populația rurală încă nu dispune de acces la aprovizionare centralizată cu apă. Prin urmare, pentru moldoveni este extrem de important ca banii publici să fie utilizați adecvat și ca sectorul privat să se dezvolte în scopul creării locurilor de muncă.