Bagheta franțuzească, aleasă de această țară pentru a fi înscrisă în patrimoniul UNESCO

  • 26 Martie 2021 13:46
Bagheta franțuzească, aleasă de această țară pentru a fi înscrisă în patrimoniul UNESCO

Franța a ales să prezinte candidatura baghetei sale tradiționale (o pâine lungă și subțire, n.r.) pentru a fi înscrisă pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, preferând-o în fața acoperișurilor de zinc din Paris și unei sărbători vinicole din Arbois, a anunțat vineri Ministerul francez al Culturii, citat de AFP.

Ministerul Culturii avea ca termen limită data de 31 martie pentru depunerea candidaturii sale. Decizia finală va aparține UNESCO, însă această organizație nu se va pronunța înainte de toamna anului 2022.

Ministerul menționat, al cărui sediu se află pe Rue de Valois din Paris, a confirmat pentru AFP o informație apărută inițial în Le Parisien, potrivit căruia ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, a ales bagheta dintre cele trei propuneri.

"Dacă această candidatură națională va fi încununată de succes la UNESCO, înscrierea acestui element va permite conștientizarea faptului că o practică alimentară care face parte din cotidian, împărtășită de un număr foarte mare de oameni și care este considerată ca un lucru subînțeles, reprezintă un patrimoniu în sine", a declarat ministrul Culturii într-un comunicat.

Comunicatul reamintește că numărul brutăriilor este "în scădere constantă, mai ales în localitățile rurale" din Franța. "În 1970 număram 55.000 de brutării artizanale (una la 790 de locuitori) față de 35.000 astăzi (una la 2.000 de locuitori), adeseori în beneficiul vânzărilor de baghete produse în sistem industrial", se afirmă în același document.

Bagheta, simbol al vieții cotidiene a francezilor, imortalizată în numeroase filme și reclame, este un produs al cărui nume a apărut la începutul secolului al XX-lea la Paris.

Astfel, ea a fost preferată în fața acoperișurilor de zinc din Paris și în fața Biou d'Arbois, o sărbătoare din departamentul Jura, de origine medievală și religioasă, care a fost transformată apoi într-o sărbătoare republicană.

Aproape o sută de dosare din lumea întreagă obțin în fiecare an statutul de bun imaterial înscris în patrimoniul UNESCO.

Pentru a concura la această marcă prestigioasă, candidatul trebuie să fie înscris mai întâi în patrimoniul național, așa cum se întâmplă cu câteva sute de "savoir-faire" (expertize, cunoștințe tradiționale) și bunuri din Franța. În cea de-a doua etapă, candidatul trebuie să fie considerat apt pentru a reprezenta Franța la UNESCO, în urma unui aviz consultativ al Comitetului pentru Patrimoniul Etnologic și Imaterial (CPEI).

Pentru ca o candidatură să fie luată în considerare, proiectul trebuie să beneficieze de susținerea comunității vizate, condiție care a fost îndeplinită atât în cazul brutarilor, cât și al producătorilor de acoperișuri din zinc.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-1,76
Fum
Umiditate:80 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău