BAC 2013: După sesiunea suplimentară, rata de promovare s-a ridicat la 68%

  • 26 Iulie 2013 19:20
BAC 2013: După sesiunea suplimentară, rata de promovare  s-a ridicat la 68%

Rata de promovare a Bacalaureatului s-a ridicat de la 59, la 68 la sută, după sesiunea suplimentară, a anunțat ministrul Educației, Maia Sandu.

Astfel, din 27 de mii 700 de candidați, aproape 8 mii 800 nu au reușit să susțină examenul de absolvire a liceului. Cei mai mulți au căzut la matematică și la limba română. Ministrul Maia Sandu a remarcat diferențele considerabile dintre notele medii la bacalaureat și cele de pe parcursul anilor de studii.

Elevii care nu au susținut bacalaureatul anul acesta, pot solicita un act care le permite să fie înmatriculați în colegii și școli profesionale. Ei pot repeta examenele de Bac de cel mult 2 ori, în următorii 3 ani.

În perioada sesiunii suplimentare au fost eliminați de la examene 440 de candidați, iar numărul total al celor eliminați de la Bacalaureat, se ridică anul acesta la peste 1100 de elevi. De asemenea, au fost sancționați 20 de președințe ai centrelor de Bac, iar unele cazuri de fraudare a examenelor sunt cercetate de Centrul Anticorupție, a menționat Maia Sandu.

Potrivit ei, anul viitor camerele video vor fi menținute pentru supravegherea Bacalaureatului, dar ar putea fi introduse și măsuri de securitate suplimentare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Fri
17
Sat
19
Sun
19
Mon
20
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău