Avocatul poporului solicită stoparea adoptării legii care permite arderea anvelopelor
-
31 Ianuarie 2022 16:58
Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, care îndeplinește și atribuțiile avocatului poporului, cere președintele Parlamentului, Igor Grosu, să stopeze adoptarea proiectului de lege care permite incinerarea anvelopelor uzate. Ombudsmanul solicită inițierea unor consultări publice, la care să participe reprezentanți ai societății civile, ai comunităților din apropierea centrelor de ardere și altor factori interesați, pentru a estima impactul incinerării anvelopelor uzate asupra sănătății oamenilor, transmite IPN.
În cadrul unei ședințe cu reprezentanți ai asociațiilor obștești de mediu, Maia Bănărescu a menționat că nota informativă anexată la proiectul de lege nu conține rezultatele unei expertize ecologice sau a unor consultări publice pe marginea acestui subiect, astfel că nu s-a respectat procedura legală de elaborare a unui act normativ.
Participanții la ședință au atenționat că arderea anvelopelor are un impact negativ asupra calității aerului, în condițiile în care instalațiile pentru filtrarea aerului nu protejează și nu diminuează eliminarea de pulbere, care are impact dezastruos asupra solului și apelor, se arată într-un comunicat de presă.
Maia Bănărescu a precizat că proiectul de lege poate prejudicia dreptul omului de a trăi într-un mediu sănătos, dreptul la viață, la existență, la sănătate și la demnitate, drepturi inalienabile, garantate de Constituția Republicii Moldova și de actele internaționale ratificate de țară.
Amendamentul la Legea privind deșeurile, care ridică interdicția de incinerare a anvelopelor uzate, a fost votat în primă lectură în decembrie. Autoarea amendamentului, deputata Ina Coșeru, a invocat practica altor țări, care aplică elementele economiei circulare și implementează soluții care le permit să nu mai depoziteze la groapa de gunoi deșeurile generate. Deputata spune că depozitarea anvelopelor la sol este mai periculoasă decât arderea lor în condiții controlate.