Avocatul poporului propune amendarea legislației privind persoanele cu dizabilități

  • 04 Iunie 2021 18:21
Avocatul poporului propune amendarea legislației privind persoanele cu dizabilități

Avocatul poporului a solicitat prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi, să examineze propunerea de completarea a legislației, astfel încât persoanele cu nevoi speciale să poată beneficia de dreptul la asigurare din partea Guvernului, indiferent de faptul dacă primesc sau nu pensie de dezabilitate din partea Republicii Moldova. Propunerea vine după ce la reprezentanța Comrat a Oficiului avocatului poporului s-a adresat o persoană cu dizabilități, care s-a plâns pe faptul că nu poate beneficia de asistență medicală asigurată din partea Guvernului, de rând cu celelalte persoane cu nevoi speciale, pe motiv că nu primește pensie din partea Republicii Moldova, transmite IPN.

Maia Bănărescu, care exercită interimatul mandatului de avocat al poporului, precizează că, în partea ce vizează asigurarea medicală din partea statului, petiționarul este tratat mai puțin favorabil în comparație cu alți cetățeni cu dizabilități cu domiciliul în Republica Moldova, din cauza că a optat pentru stabilirea pensiei din partea altui stat, în speță, din Federația Rusă. Tratamentul mai puțin favorabil se manifestă prin faptul că CNAS l-a radiat pe petiționar din lista persoanelor care urmează a fi asigurate medical din contul statului, astfel fiind nevoit să-și procure polița medicală pe cont propriu, deși este eligibil pentru acest beneficiu în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni cu nevoi speciale, care au  domiciliul în Republica Moldova.

Ombudsmanul notează că, din moment ce statul a decis acordarea unui beneficiu pentru anumite categorii de persoane, acesta trebuie să fie disponibil tuturor, în mod egal, fără limitări arbitrare și nejustificate. Prin urmare, prevederile în vigoare din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistentă medicală creează un tratament discriminatoriu față de cetățenii cu dizabilități cu domiciliul în Republica Moldova care primesc pensia  din partea altui stat.

Avocatul poporului subliniază că rațiunea instituirii acestui beneficiu este de a susține anumite categorii de persoane, în virtutea vulnerabilității acestora. Toți cetățenii cu dizabilități cu domiciliul în Republica Moldova, indiferent de faptul dacă beneficiază de o prestație socială dintr-un alt stat, se găsesc într-o situație similară, în partea ce vizează beneficiul de asigurare medicală din partea statului. Or, faptul că și-au stabilit pensia într-un alt stat, nu determină pierderea statutului de persoană cu dizabilități cu domiciliul în Republica Moldova și nu diminuează din vulnerabilitatea acestora.

De asemenea, realizarea dreptului de opțiune de a-și stabili pensia pentru limită de vârstă pe teritoriul altui stat, nu poate constitui o justificare rezonabilă pentru neincluderea acestora în lista beneficiarilor de poliță medicală gratuită.

În baza unei hotărâri a Parlamentului din 4 februarie 2021, până la numirea de către Parlament a unui nou avocat al poporului (ombudsman), Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului, va îndeplini atribuțiile funcției de avocat al poporului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Wed
1
Thu
1
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău