Avocatul poporului poate fi sesizat despre încălcarea drepturilor în perioada stării de urgență

  • 03 Aprilie 2020 11:15
Avocatul poporului poate fi sesizat despre încălcarea drepturilor în perioada stării de urgență

Oficiul avocatului poporului poate fi sesizat referitor la cazurile de încălcare a drepturilor omului în perioada stării de urgență instiuite din cauza epidemiei de coronavirus de tip nou. În acest scop, pe pagina web a fost creată o rubrică nouă, intitulată: „Respectarea drepturilor omului în condițiile stării de urgență. Beneficiarii informează. Avocații Poporului reacționează”, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Oficiului se menționează că rubrica este creată ca un instrument de monitorizare a respectării drepturilor omului în Republica Moldova, în baza semnalelor parvenite de la beneficiarii instituției sau apărute în spațiul public.

Funcționarii Oficiului nu își pun scopul, dar nici nu vor fi în stare să verifice toate situațiile raportate de presupusă încălcare a drepturilor omului. Semnalele vor fi făcute publice pe pagina web oficială a Oficiului Avocatului Poporului  www.ombudsman.md, dar și aduse în regim de urgență la cunoștința autorităților de resort pentru verificarea informațiilor și intervenirea în caz de necesitate, conform atribuțiilor.

Avocații poporului reiterează propunerea stabilirii unor persoane de contact din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii, Protecției Sociale și Familiei,  Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Biroului Politici de Reintegrare pentru informarea în timp util despre problemele aduse la cunoștință de către cetățeni.

Avocatul poporului și avocatul poporului pentru drepturile copilului pot fi sesizați despre presupuse abuzuri și încălcări ale drepturilor omului de către autorități publice și instituții, prin următoarele modalități:

1.Prin Poșta electronică : [email protected];

2.Prin completarea cererii online de pe pagina oficială  a Oficiului avocatului poporului: www.ombudsman.md (http://ombudsman.md/cererea-on-line/)

3. Prin telefon:

Oficiul din municipiul Chișinău:  +37360002657
Reprezentanța Bălți a OAP: +373 60002665
Reprezentanța Cahul a OAP: + +373 60002668
Reprezentanța Comrat a OAP: +373 60002670
Presupuse încălcări ale drepturilor copilului: +373 60002678
Alegații de tortură, tratament inuman și degradant în locurile privative de libertate : +373 60002641
Presupusele încălcări ale drepturilor persoanelor domiciliate in regiunea transnistreană și în localitățile limitrofe: 37360002684.

Apelurile telefonice vor fi preluate între orele 08.00 și 17.00, de luni până vineri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău