Avocata poporului pentru drepturile copilului a depus o sesizare la CC
-
25 Mai 2021 17:41
Avocata poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a depus o sesizare la Curtea Constituțională, în care pledează pentru dreptul la dobândirea cetățeniei Republicii Moldova de către copiii născuți pe teritoriul de părinți care nu sunt cetățeni ai statului. Problema a apărut în atenția ombudsmanului ca urmare a unei adresări din partea Asociației Obștești „Centrul de Drept al Avocaților”. Maia Bănărescu a solicitat Curții Constituționale să se expună pe marginea constituționalității unei sintagmei din art. 11 alin. (1) lit. c) a Legii cetățeniei Republicii Moldova, transmite IPN.
În sesizare, se menționează că, drept urmare a aplicării prevederilor actuale din cadrul național legal, copiii născuți în Republica Moldova din părinți care nu au permis de ședere pot deveni apatrizi, în cazurile în care țara de origine a părinților/unuia din părinți nu acordă cetățenia sa copiilor născuți pe teritoriul altor state sau are rezerve în privința acestora.
Avocata poporului este de părere că prevederea contestată din art. 11 alin. (1) lit. c) a Legii cetățeniei Republicii Moldova, după operarea modificărilor prin Legea nr. 132/2017, este discriminatorie și contravine prevederilor art.16 (principiul egalității) coroborat cu art. 17 alin. (1) ce vizează dreptul la cetățenie. De asemenea, ombudsmanul relevă și faptul că prin modificările respective legiuitorul nu a ținut cont de prevederile constituționale în conformitate cu care toți copiii se bucură de un regim special și protecție specială din partea statului, astfel interesul superior al copilului fiind unul prioritar în toate domeniile.
Maia Bănărescu face trimitere la recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului, potrivit cărora interesul superior al copilului este considerat primordial. Dar și la prevederile din Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie, potrivit căreia orice stat contractant va acorda cetățenia sa unei persoane născute pe teritoriul său, care, în caz contrar, ar fi apatridă, precum și la Convenția europeană cu privire la cetățenie, în care se stipulează că fiecare persoană are dreptul la o cetățenie, iar fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul său intern dobândirea cetățeniei sale de către copiii născuți pe teritoriul său care nu dobândesc la naștere o altă cetățenie.