Avionul premierului bulgar a fost interzis în spațiul aerian iranian

  • 30 Noiembrie 2017 10:32
Avionul premierului bulgar a fost interzis în spațiul aerian iranian

Unui avion guvernamental bulgar la bordul căruia se afla premierul Boiko Borisov și care se îndrepta către Arabia Saudită i-a fost interzis accesul în spațiul aerian iranian, obligându-l să survoleze Irakul, scrie Agerpres.

Autoritățile iraniene au cerut avionului bulgar să părăsească spațiul aerian iranian, în pofida faptului că avea permisiunea diplomatică să survoleze Iranul, a declarat miercuri, la Riad, ministrul bulgar de Externe Ekaterina Zaharieva, citată de agenția bulgară BTA.

Zaharieva, care face parte din delegația oficială bulgară, a catalogat gestul Teheranului drept un „refuz inexplicabil de ultim moment”.

Avionul a fost nevoit să se întoarcă în Turcia și să obțină persmisiunea să survoleze Irakul, a precizat ea.

Autoritățile bulgare au cerut explicații autorităților iraniene, a spus Zaharieva.

Borisov (foto) este primul premier bulgar care efectuează o vizită în Arabia Saudită de când cele două țări au stabilit relații diplomatice în urmă cu 20 de ani.

El s-a întâlnit cu prințul moștenitor Mohammad ben Salman.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
22,18
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:2,09 m/s
Tue
25
Wed
22
Thu
22
Fri
22
Sat
23
Arhivă Radio Chișinău