Avion militar de epocă, prăbușit în Elveția. Toate persoanele aflate la bord au murit

  • 06 August 2018 10:14
Avion militar de epocă, prăbușit în Elveția. Toate persoanele aflate la bord au murit

Poliția din Elveția a anunțat că și-au pierdut viața toate cele 20 de persoane, pasageri și membri ai echipajului, aflate la bordul unui avion militar de epocă, prăbușit sâmbătă într-o zona împădurită din Alpi.

Nu se știe motivul pentru care avionul militar Juncker 52 s-a prăbușit în munți, la mare altitudine, lovind pământul în plină viteză. Deși au existat martori oculari care au văzut avionul, va dura până când ancheta autorităților elvețiene va ajunge la concluzii, mai ales că nu există cutii negre.

Victimele, 17 cu cetățenie elvețiană și 3 cu cetățenie austriacă, urmează să fie recuperate și identificate. „Nu sunt supraviețuitori, toți cei 20 de pasageri și membri ai echipajului și-au pierdut viața în urma prăbușirii avionului. La bord se aflau opt cupluri și o persoană singură, 11 bărbați și 9 femei”, a precizat un oficial elvețian.

După primele cercetări, inspectorii autorității elvețiene pentru siguranța transportului au declarat că avionul, care efectua o cursă între Locarno și Zurich, a intrat în picaj vertical, izbindu-se de pământ cu o viteză foarte mare.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău