Avem bănci solide și stabile pentru investiții, consideră guvernatorul BNM

  • 27 Noiembrie 2018 18:30
Avem bănci solide și stabile pentru investiții, consideră guvernatorul BNM

După frauda bancară și criza care a urmat, sistemul bancar a fost curățat și acum poate fi spus că există bănci solide și stabile, gata să susțină investitorii, iar cetățenii au recăpătat și ei încredere în sistemul bancar, susține guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea.

În cadrul forumului Moldova Business Week 2018, guvernatorul a declarat că băncile din Moldova dețin aproximativ 1,5 miliarde euro care așteaptă să fie investiți în proiecte sau credite și aceasta este o rezervă impunătoare, care va fi baza pentru creșterea viitoare a economiei, transmite IPN.

„În 2018 am avut trei investitori noi în sistemul bancar moldovenesc. Mă aștept ca în anul viitor să mai vină încă unul-doi investitori noi. Nu este un scop în sine de a schimba structura acționariatului în bănci, dar ne dorim investitori mai experimentați, care să știe cum să canalizeze economiile acumulate sub formă de depuneri în proiecte de valoare care să asigure creșterea țării și bunăstarea socială”, a declarat guvernatorul BNM.

Oficialul s-a arătat convins că acum este momentul potrivit pentru a investi în Republica Moldova. „În această țară sunt bani. Noi nu suntem cea mai săracă țară, dar din păcate suntem țara în care nu știm încă cum să investim corect banii ca să asigurăm o prosperitate a populației”, a conchis Sergiu Cioclea. Guvernatorul BNM a precizat că noul sistem bancar reformat va avea un rol activ în acest sens.

Sergiu Cioclea a participat pentru a doua oară la conferința „Moldova Business Week”. Forumul reprezintă o platformă anuală destinată schimbului de informații și bunelor practici în vederea implementării politicilor pentru dezvoltarea economică și prezentarea tendințelor globale la care se aliniază Republica Moldova.

Sursa: IPN

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău